Marele Constantin Brâncuși spunea: „Domnule, eu am purtat opinci. De obicei, opincarii sunt oameni cinstiți care nu au bani să-și cumpere pantofi. Am întâlnit înțelepți în opinci și am văzut proști cu joben și monoclu”. Un secol mai târziu, opincile lui Brâncuși au devenit simboluri ale unei Românii pe care o pierdem din vedere. Alexandru Ilinca, unul dintre puținii opincari autentici din țară, le conferă o nouă semnificație: le denumește „bunicii adidașilor” și le transformă în artefacte pentru cunoscători. Lumea, afirmă el, rareori mai lasă urme în această piele veșnică – doar la sărbători sau când nostalgia le amintește de pământul strămoșesc.
Alexandru Ilinca păstrează cu sfințenie o comoară a tradiției românești: arta de a confecționa opincile. La 71 de ani, meșterul din Vâlcea, care a început să creeze opinci din piele de porc de la vârsta de șase ani, poartă cu mândrie povestea unei meserii care a asigurat supraviețuirea românilor timp de secole.
Despre opinci, meșterul are multe de spus. Inclusiv că acestea ar fi „bunicii adidașilor” și chiar că purtând opinci, omul beneficiază de o terapie de presopunctură, destresându-se și „golind” din el toate problemele care îl apasă. Tot de la el am aflat cum, pe vremuri, o familie întreagă putea împărți o singură pereche de opinci iarna, sau cum a reușit să descopere opincile „de fier” din basmele lui Petre Ispirescu.
„Opinca nu e doar o încălțăminte, e talpa țării noastre”
„Când îți uiți rădăcinile, îți pierzi identitatea. Și eu am jurat să mențin vii aceste tradiții, chiar dacă meseria nu mai aduce profit.” (Alexandru Ilinca, meșter opincar)
DESCOPERĂ.ro: Bănuiesc că faceți opinci de mulți ani sau de când erati copil, nu știu…
Alexandru Ilinca: Păi, întrebarea e bună, dumneavoastră bănuiți corect. Le confecționez cam de la vârsta de șase ani. La acea vreme, băieții imitau ceea ce făceau tații lor, iar fetele ceea ce făceau mamele. Fetele se ocupau cu gătitul, spălatul rufelor, cusutul cămășilor, țesutul covoarelor, creșterea copiilor și așa mai departe, iar băieții cu munca agricolă, creșterea animalelor și confecționarea celor necesare pentru supraviețuire. Inclusiv opincile. Așa am făcut și eu, când l-am văzut pe tata lucrând cu piele de porc, bătând cu ciocanul, făcând niște găuri pentru ca mai apoi să iasă o pereche de încălțări, am realizat că e ceva util și am început și eu. De ce spun că era util? Pentru că pe atunci, mulți mergeau desculți, vreme de jumătate de an. Talpa piciorului era atât de tăbăcită încât, dacă calci pe un mărăcine, se rupea mărăcinele.
DESCOPERĂ.ro: Deci, această tradiție este o moștenire de familie.
Alexandru Ilinca: Da, dar aproape toată lumea lucra opinci. Însă nu toți au continuat această tradiție. Eu am făcut-o mai mult din conștiință și respect față de părinții mei și strămoși. Opincăria este o meserie simplă. Din punctul meu de vedere, opinca este cea mai simplă parte a unui costum popular. Și de realizat, și de obținut. Dar cu toate astea,
