Între continentele adiacente Asia și Australia se află o frontieră invizibilă care distinctează clar și ireversibil regatele animale. Această linie imaginată, cunoscută sub denumirea de Linia Wallace, evidențiază o separare profundă în evoluția faunei din cele două regiuni, ce durează de milioane de ani.
Acum aproximativ 30 de milioane de ani, placa tectonică australiană a interacționat cu cea eurasiatică, generând un arhipelag între ele și influențând curenții oceanici, precum și condițiile climatice regionale, conform revistei Science Alert.
## Originea și importanța Liniei Wallace
Pe partea asiatică, care include zonele din Indonezia și Malaezia, s-au dezvoltat animale precum maimuțele, elefanții, tigrii și rinocerii. Pe de altă parte, în partea australiană și în Noua Guinee, fauna este dominată de marsupiale, monotreme, rozătoare și papagali cacadu.
Această demarcație faunistică își trage numele de la naturalistul Alfred Russel Wallace, care în secolul al XIX-lea a observat diferențele evidente dintre animalele celor două regiuni în timpul expedițiilor sale. Wallace a afirmat că Strâmtoarea Lombok, având o lățime de doar 24 de kilometri, acționează ca o barieră naturală ce separă două dintre cele mai importante zone zoologice ale globului. Deși a fost stabilită acum mai bine de un secol, această linie rămâne o limită evolutivă crucială, în ciuda dezbaterilor cu privire la localizarea exactă și mecanismele care o susțin.
## Barierele invizibile ale naturii
Linia Wallace constituie o limită geologică, climatică și biologică. Strâmtoarea Lombok și alte canale oceanice adânci separă platformele continentale, împiedicând astfel migrarea animalelor. Chiar și în epoci preistorice, când nivelul mării era semnificativ mai scăzut, aceste canale profunde au rămas obstacole pentru fauna terestră.
Un aspect surprinzător este că această barieră afectează și animalele capabile să zboare, precum păsările, care rareori depășesc această limită. În ceea ce privește mediul marin, speciile de pe cele două laturi ale frontierei prezintă diferențe genetice evidente, ceea ce sugerează o absență aproape totală de amestec între populații.
Studii recente sugerează că habitatul și clima sunt factori esențiali care accentuează această separare evolutivă. Fauna din Asia de Sud-Est a evoluat într-un mediu tropical umed care a facilitat extinderea către Noua Guinee pe „insulele-punte” umede. Fauna australiană, adaptată la condiții semnificativ mai aride, a evoluat într-un mod distinct și se confruntă cu dezavantaje pe insulele tropicale adiacente ecuatorului.
În același timp, Linia Wallace nu reprezintă o barieră absolută. Există specii capabile să traverseze această zonă, precum liliecii, broaștele țestoase, unele reptile și maimuțele macaque, ceea ce sugerează că limita este mai degrabă un gradient decât o linie rigidă.
