Scopul principal al unui vaccin este de a „instrui” sistemul imunitar în ceea ce privește recunoașterea unui anumit agent patogen. Dacă interpretăm îmbolnăvirea, urmată de activarea sistemului imunitar, ca fiind echivalentul „experienței obținute direct pe teren”, atunci vaccinul poate fi considerat un „curs de formare” pentru sistemul imunitar. A „învăța doar pe teren”, fără o pregătire prealabilă, reprezintă o mentalitate care poate fi riscantă. Atunci când schimbați plăcuțele de frână, este ideal ca mecanicul să fie deja informat despre cum să le monteze, nu să încerce să învețe în acel moment, nu-i așa? Vaccinul permite sistemului imunitar să dezvolte celulele și anticorpii necesari pentru a elimina intrusul, dar fără să aibă un contact direct cu acesta, ceea ce îi oferă o reacție aproape imediată atunci când intrusul pătrunde în organism. În cel mai bun caz, nu vei observa că ai fost infectat.
Pe scurt, toate vaccinurile expun trupul la moleculele patogenului vizat, pentru a genera un răspuns imunitar – metoda de expunere fiind diferită în funcție de tipul de vaccin. Virusurile se replică prin invadarea celulelor gazdelor și preluarea mecanismelor celulare de producere a proteinelor, forțând celula să genereze replici ale virusului. Aceste particule virale (virioni) conțin antigeni (molecule specifice virusului care provoacă o reacție a sistemului imunitar).
În funcție de metoda de expunere, putem clasifica vaccinurile în mai multe categorii:
Vaccinul cu virus viu atenuat (rujeolă, variolă și varicelă): utilizăm virusuri vii, care sunt asemănătoare cu virusul-țintă și sunt recunoscute de sistemul imunitar, dar nu ne pot îmbolnăvi sau nu cauzează simptome severe. Aceste virusuri au capacitatea de a infecta o celulă și de a se replica. Există chiar și vaccinuri bacteriene atenuate, precum vaccinul antituberculos.
Avantaje: se bazează pe o tehnologie bine stabilită, generează un răspuns imunitar robust ce implică celulele imunitare B și T, este ușor de produs. Dezavantaje: nu este recomandat persoanelor cu sistem imunitar compromis, poate cauza boala în cazuri rare, este sensibil la condițiile de depozitare.
Vaccinul cu virus inactiv (antigripal și hepatita A): materialul genetic al virusului este distrus prin diverse metode (temperaturi ridicate, radiații, procese chimice etc.). Virusul devine incapabil să invadeze celulele și să se replicate, dar va provoca totuși reacția sistemului imunitar.
Avantaje: este bazat pe o tehnologie stabilă, poate fi administrat persoanelor cu sistem imunitar compromis, elimină riscul de a provoca boala accidental, este ușor de fabricat, relativ stabil, posibil să necesite vaccinări periodice.
Vaccinul subunitar: acestea activează sistemul imunitar prin intermediul unor fragmente purificate de agent patogen. Fragmentele purificate din vaccin sunt incapabile de replicare sau de a provoca îmbolnăvirea organismului. Vaccinurile subunitare sunt de mai multe tipuri:
Vaccinuri subunitare proteice ce conțin proteine specifice extrase din patogenul viral sau bacterian.
Vaccinuri polizaharidice ce conțin lanțuri de molecule de glucoză, prezente în pereții celulari ai anumitor bacterii (vaccinul pneumococic polizaharidic).
Vaccinuri subunitare conjugate ce îmbină un lanț de polizaharide cu o proteină purtătoare. Printre aceste vaccinuri se regăsesc: hepatita B, tusea convulsivă (vaccin subunitar), vaccinul pneumococic polizaharidic, vaccinul MenACWY care combină polizaharidele de pe suprafața a 4 tipuri de bacterii ce cauzează meningita cu toxinele purificate ale difteriei sau tetanosului (vaccin subunitar conjugat).
