Povestea Sfântului Ioan al Crucii este asociată cu Spania secolului al XVI-lea, într-o perioadă când Ioan, un călugăr carmelit, a redactat unele dintre cele mai profunde scrieri spirituale din istoria creștinismului – nu din confortul unei mănăstiri, ci dintr-o celulă de închisoare strâmtă și infestată cu păduchi. Un călugăr carmelit este parte a Ordinului Călugărilor de pe Muntele Carmel – Ordo Fratrum Beatissimæ Virginis Mariæ de Monte Carmelo – , o comunitate religioasă catolică fondată în secolul al XII-lea în Palestina, axată pe rugăciune, simplitate și devotament față de Fecioara Maria. Sfântul Ioan al Crucii, un poet mistic și reformator, a transformat suferința personală în înțelepciune atemporală, creând opere precum poemul Noaptea întunecată a sufletului, care continuă să inspire și să îndrepte pe toți cei care caută înțeles, de la psihologi la poeți, chiar și după aproape 450 de ani de la moartea sa. Atât poezia sa, cât și cercetările despre evoluția sufletului sunt recunoscute ca apogeul literaturii mistice creștine și printre cele mai remarcabile lucrări ale întregii literaturi spaniole. A fost canonizat de Papa Benedict al XIII-lea în 1726. În 1926, a fost declarat Doctor al Bisericii de către Papa Pius al XI-lea, fiind numit și „doctor mistic”.
Născut Juan de Yepes y Álvarez în 1542 lângă Ávila, Spania, copilăria lui Ioan a fost marcată de lipsuri și pierderi. Tatăl său, un țesător de mătase, a decedat când Ioan avea doar trei ani, lăsându-și soția, Catalina, să își crească singură pe el și pe cei doi frați. Familia s-a confruntat cu excluderea socială – o consecință a „sângelui impur” al tatălui (descendent din evrei convertiți la creștinism) – și a supraviețuit prin milă. La 14 ani, Ioan și-a găsit de lucru la un spital pentru ciumă din Medina del Campo, unde îngrijea pacienții în timp ce studia la o școală iezuită. La 21 de ani, s-a alăturat Ordinului Carmelitan, atras de tradițiile sale contemplative. Totuși, în 1567, când a întâlnit-o pe Teresa de Ávila, o călugăriță carismatică hotărâtă să reformeze carmelitele (călugărițe care respectă regula Ordinului Carmelit, punând accent pe viața contemplativă, munca manuală și austeritate), viziunile sale asupra existenței s-au schimbat.
Teresa, la acea vreme în vârstă de 52 de ani, a identificat în Ioan, un tânăr de 25 de ani, un suflet afinit. „Cu ajutorul acestui frate mai mic”, observa Teresa mai târziu, „cred că vom readuce la viață regula primitivă a Ordinului”. Ulterior, au fondat împreună Carmelitanii Desculți, o mișcare care punea accent de asemenea pe sărăcie, rugăciune și ascetism – o provocare directă la adresa practicilor permisive din acea vreme.
Reforma a generat o opoziție violentă. În 1577, carmeliții tradiționali l-au răpit pe Ioan, conducându-l într-o mănăstire din Toledo, unde a îndurat nouă luni de izolare într-o celulă mică, aproape lipsită de lumină, supus la pedepse cu biciuiri publice săptămânale. Totuși, aici, în ceea ce el descria ca „mormântul trupului meu viu”, creativitatea lui Ioan a fost stimulată, el compunând poezii de o frumusețe remarcabilă, incluzând Spiritual Canticle, o alegorie a căutării sufletului pentru unirea cu Dumnezeu.
