În general, plictiseala este percepută ca incapacitatea de a ne menține atenția sau interesul pentru o activitate în desfășurare și este văzută ca o stare negativă, pe care ar trebui să o evităm. Dar există oare o altă viziune pozitivă asupra plictiselii?
Creierul nostru este alcătuit dintr-o rețea de regiuni interconectate care lucrează împreună pentru a susține diverse funcții. Atunci când simțim plictiseală – de exemplu, în timp ce vizionăm un film – creierul activează rețele specifice. Rețeaua atenției scoate în evidență stimulii relevanți și blochează distragerile, fiind activă la începutul filmului.
Cu toate acestea, pe măsură ce atenția noastră scade, activitatea în această rețea se diminuează, reflectând dificultatea de a rămâne focusați asupra conținutului lipsit de interes. De asemenea, activitatea se reduce și în rețeaua de control executiv (fronto-parietală), care este responsabilă pentru menținerea implicării.
În același timp, se activează rețeaua modului implicit, ce ne direcționează atenția către gânduri interioare și reflecție personală. Aceasta reprezintă o funcție esențială a rețelei și indică un mecanism de adaptare la plictiseală.
Această interacțiune complexă cuprinde mai multe regiuni cheie din creier care „colaborează” pe parcursul stării de plictiseală.
## O interacțiune care implică mai multe regiuni cheie din creier
Insula, un centru pentru procesarea senzațiilor și emoțiilor, devine activă când percepe semnale interne – precum gândurile legate de plictiseală – indicând că filmul nu mai este captivant (acest proces se numește interocepție).
Amigdala poate fi văzută ca un sistem de alarmare internă. Ea procesează informațiile emoționale și joacă un rol în formarea amintirilor afective. Când ne confruntăm cu plictiseala, ea gestionează emoțiile negative asociate, iar cortexul prefrontal ventro-medial ne împinge să căutăm activități mai stimulante.
Locuim într-o societate marcată de o suprasaturare informațională și stres intens. Stilul nostru de viață este adesea rapid. Această stimulare constantă poate afecta profund sistemul nostru nervos.
Supraevaluarea programului zilnic conduce la suprastimularea sistemului nervos, care reglează reacția de „luptă sau fugi”.
Acest sistem este destinat să răspundă la perioade de stres, însă când suntem constant stresați, el rămâne activ prea mult timp, provocând „suprasolicitare alostatică” – o stare de epuizare ce ne ține într-o alertă continuă și crește riscul de anxietate, conform ScienceAlert.
## Plictiseală vs. suprastimulare
Eliminarea plictiselii ne privează de o modalitate simplă și naturală de a reseta acest sistem.
În doze moderate, plictiseala reprezintă un echilibru necesar într-o lume suprastimulată. Ea poate aduce beneficii sistemului nostru nervos și sănătății mentale – spre deosebire de perioadele prelungite de plictiseală, care pot contribui la apariția depresiei.
În mod specific, aceasta poate sprijini dezvoltarea creativității și a gândirii independente, identificarea intereselor personale, în locul dependenței de stimulare externă, întărind stima de sine și reglând emoțiile.
