Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte cunoscute fabricate din oase de balenă, cu o vechime de aproximativ 20.000 de ani, în urma cercetărilor realizate într-o peșteră din Spania.
Cercetarea, publicată pe 27 mai în revista Nature Communications, aduce o nouă perspectivă asupra modului în care oamenii din paleolitic interacționau cu ecosistemele marine și utilizau resursele de pe litoral, conform publicației Popular Science.
Cum a început totul
Echipa internațională de cercetători a examinat 173 de fragmente osoase găsite în situri din regiunea Golfului Biscaya, în special în Peștera Santa Catalina din Țara Bascilor.
Prin utilizarea metodelor de datare cu radiocarbon și spectrometrie de masă, specialiștii au determinat originea oaselor, care aparțin unor specii precum balena cu cocoașă, balena albastră, balena cenușie, cașalotul și o specie din familia balenelor drepte sau a balenelor cu cap arcuit. Vârsta unora dintre aceste artefacte este estimată între 19.000 și 20.000 de ani.
Cea mai mare parte a uneltelor analizate sunt vârfuri de proiectile, având o lungime de până la 40 de centimetri, probabil folosite la sulițe aruncate cu propulsoare.
Deși în mod normal se utilizau coarne de cerb din cauza elasticității lor, oasele de balenă ofereau dimensiuni superioare, fiind preferate în anumite scopuri de fabricare a armelor.
„Această descoperire adaugă balenele pe lista resurselor marine utilizate de comunitățile paleolitice, alături de scoici, păsări marine și pești”, a declarat arheologul Jean-Marc Pétillon de la Universitatea Toulouse Jean Jaurès, coautor al studiului.
Deși aceste populații sunt adesea catalogate ca vânători de animale terestre, precum cerbi, reni sau bizoni, noile dovezi sugerează că acestea frecventau țărmurile și valorificau oportunitățile pe care le oferea marea.
Unelte din oase de balenă vechi de 20.000 de ani, descoperite într-o peșteră din Spania / Foto: A. Lefebvre
Descoperirea schimbă modul de abordare al oamenilor de știință
În perioada acestor comunități, nivelul mării era cu aproape 120 de metri mai scăzut decât în prezent, ceea ce implică faptul că multe situri costiere sunt acum fie distruse prin eroziune, fie scufundate. Această realitate complică investigarea relațiilor dintre oameni și mediul marin în epoca glaciară.
