În primăvara anului 1919, regele Ferdinand și regina Maria au decis să efectueze prima lor vizită oficială în Transilvania, într-un climat politic și militar extrem de tensionat. Aflată încă sub presiunea forțelor bolșevice maghiare ale lui Bella Kun, o parte din Transilvania nu era pe deplin sub control românesc. În același timp, la Conferința de Pace de la Paris, premierul Ionel Brătianu se străduia să obțină recunoașterea internațională a unirii românilor.
Această vizită din mai 1919 a constituit un mesaj puternic atât pe plan intern, cât și internațional, pentru promovarea intereselor naționale. Suveranii, însoțiți de personalități politice precum I.G. Duca și membri ai guvernului ad-interim, au parcurs localități controlate de români, dar și dincolo de linia de demarcație, fiind întâmpinați cu entuziasm de localnici.
Itinerariul vizitei organizate de Consiliul Dirigent, condus de Iuliu Maniu, a inclus orașe și localități simbolice precum Vidra de Sus, Țebea, Oradea, Cluj și Alba Iulia. Duca descrie scene de emoție colectivă și festivități populare, laudând suveranii într-o țară care sărbătorea eliberarea sa.
Vizitele în locuri cu o încărcătură istorică și emoțională semnificativă, precum Alba Iulia și mormântul lui Avram Iancu de la Țebea, au întărit legăturile identitare și spiritul național. În acest context, regele Ferdinand și regina Maria au fost martorii unui entuziasm copleșitor din partea populației transilvănene, dar și a recunoștinței nobililor maghiari eliberați de amenințarea bolșevică, o recunoștință care a fost ulterior uitată, conform memoriilor lui I.G. Duca.
Această călătorie simbolică a rămas un moment de referință în istoria României, imortalizat în jurnalele regale și memoriile participanților, evocând o perioadă de tranziție și speranță pentru un viitor unificat.
