Vaccinurile: Cum acționează și de ce constituie o armă esențială în lupta împotriva bolilor infecțioase
Vaccinurile se numără printre cele mai semnificative descoperiri din istoria medicinei moderne. Prin „antrenarea” sistemului imunitar fără a provoca efectiv boala, ele pregătesc organismul să recunoască și să se apere eficient împotriva diverselor agenți patogeni, de la virusuri și bacterii, la toxinele generate de aceștia. Acest proces poate fi asemănat cu trimiterea unui mecanic la un curs de formare înainte de a schimba plăcuțele de frână, în loc să învețe în timp ce lucrează la vehiculul clientului.
Cum acționează vaccinurile?
Obiectivul unui vaccin este de a imita o infecție în organismul uman, fără a provoca boala. După contactul cu vaccinul, sistemul nostru imunitar învață să identifice și să neutralizeze agentul patogen real, în cazul în care acesta va apărea ulterior. Această „pregătire” presupune dezvoltarea de celule B (responsabile pentru producerea anticorpilor) și celule T (care elimină celulele infectate).
Vaccinurile funcționează prin expunerea organismului la antigene, molecule specifice ale unui agent patogen, provocând organismul să genereze un răspuns imunitar. Acest răspuns va fi „memorabil”, ceea ce înseamnă că organismul va reacționa mult mai rapid și eficient la o posibilă infecție reală.
Principalele tipuri de vaccinuri
Vaccinurile variază în funcție de metoda prin care prezintă antigenele sistemului imunitar. Iată categoriile principale:
1. Vaccinuri cu virusuri vii atenuate
Acestea utilizează o variantă slăbită, dar activă, a virusului ce provoacă boala — suficient de similar pentru a induce un răspuns imunitar puternic, dar prea slab pentru a provoca o boală severă organismului.
Exemple: vaccinurile împotriva rujeolei, varicelei și tuberculozei.
✔ Avantaje: răspuns imunitar puternic și de lungă durată, implicând atât celule B, cât și T.
✖ Dezavantaje: nu sunt recomandate persoanelor cu sistem imunitar compromis și necesită condiții stricte de temperatură pentru transport și depozitare.
2. Vaccinuri cu virus inactiv
Virusul este complet „neutralizat” prin metode chimice sau fizice, astfel pierzând capacitatea de a se reproduce, păstrând însă abilitatea de a fi recunoscut de sistemul imunitar.
Exemple: vaccinuri pentru gripa sezonieră, hepatita A.
✔ Avantaje: sigure pentru persoanele vulnerabile, stabile.
✖ Dezavantaje: pot necesita doze de rapel pentru menținerea imunității.
3. Vaccinuri subunitare
Aceste vaccinuri folosesc doar fragmente purificate (recombinante) ale agentului patogen, de exemplu: proteine, polizaharide sau combinații ale acestora.
Tipuri de vaccinuri subunitare:
– Proteice: conțin proteine virale/bacteriene separate.
– Polizaharidice: conțin zaharuri de pe suprafața unor bacterii.
– Conjugate: combină proteine și polizaharide pentru un răspuns imun mai eficient.
Exemple: vaccinurile împotriva hepatitei B, tusei convulsive, pneumococului, meningitei.
✔ Avantaje: sigure, stabile, nu conțin agenți patogeni activi.
✖ Dezavantaje: mai dificil de produs, pot necesita mai multe doze.
4. Vaccinuri cu vectori virali
Aceste vaccinuri utilizează viruși inofensivi (cel mai frecvent adenovirusuri) pentru a transporta informația genetică a agentului patogen real în celulele gazdă. Celula „citeste” aceste informații și produce antigenele care vor genera răspunsul imun.
Exemple: vaccinurile COVID-19 dezvoltate de AstraZeneca și Johnson & Johnson.
✔ Avantaje: determină un răspuns puternic (inclusiv celular), nu conțin virusul care cauzează boala reală.
✖ Dezavantaje: prezența anticorpilor împotriva vectorului poate diminua eficiența.
