Când menționăm „mumie”, gândurile noastre se îndreaptă instantaneu spre Egiptul Antic, cu sarcofagele sale strălucitoare și ritualurile elaborate. Totuși, practica mumificării a fost observată în diferite colțuri ale lumii, adesea în moduri neașteptate. Un exemplu captivant provine din inima Europei: o mumie austriacă extrem de bine păstrată, care a oferit cercetătorilor o lecție de istorie… și ingeniozitate.
O revelație surprinzătoare în cripta unei biserici
În satul austriac St. Thomas am Blasenstein se află cripta Bisericii Sfântul Toma, unde de secole se află trupul unui preot paroh, Franz Xaver Sidler von Rosenegg, decedat în 1746. Cunoscut sub numele de “capelanul uscat cu aer”, acest trup a impresionat vizitatorii și specialiștii prin starea sa neobișnuită de conservare.
Răspunsurile au apărut după aproape 300 de ani, când o echipă internațională condusă de patologul german Andreas Nerlich a folosit tehnici moderne de imagistică, cum ar fi scanările CT, împreună cu datarea radiocarbon și analize morfologice. Scopul lor era clar: de a descifra misterul longevității post-mortem a acestui trup.
Interiorul dezvăluie povestea: mumificarea rectală
Rezultatul s-a dovedit a fi cu adevărat surprinzător. Deși partea superioară a corpului era aproape intactă, cercetătorii au descoperit degradare considerabilă la nivelul capului și al extremităților. Însă adevărata revelație a venit în timpul examinărilor cavității abdominale și pelviene: prezența unor materiale complet neobișnuite pentru o mumificare cunoscută.
Crenguțe de brad și molid, așchii de lemn, cânepă, in și bucăți de țesătură—t toate introduse nu printr-o tăietură abdominală, cum s-ar face în Egiptul Antic, ci prin rect. Acest detaliu i-a lăsat pe oamenii de știință uimiți: este pentru prima dată când o astfel de metodă—cu umplerea rectală a organismului—este documentată într-un cadru medical și științific.
Tehnica pare să fi avut rolul de a absorbi fluidele și de a usca corpul înainte ca acesta să se degradeze, permițând o conservare eficientă a țesuturilor. Mai mult, Nerlich afirmă că, dacă trupul ar fi fost înmormântat direct în pământ, aceste materiale s-ar fi dezintegrat rapid și nimeni nu ar fi putut bănui ingenioasa intervenție.
Mistere suplimentare: semne de boală și indicii stilistice
În cursul autopsiei parțiale, echipa a găsit și un mic glob de sticlă—probabil parte a unei stofe preoțești sau un obiect pierdut accidental în timpul manipulării cadavrului. Interesant este că acest detaliu a reaprins o veche speculație conform căreia preotul ar fi fost otrăvit, însă noile tehnologii au contrazis această ipoteză.
Scanările au mai arătat că Franz Xaver Sidler avea între 35 și 45 de ani la moarte, probabil între 1734 și 1780. Dovezi ale tuberculozei pulmonare și urme de fumat cronic oferă indicii clare despre obiceiurile de viață ale individului. De asemenea, lipsa de uzură fizică a scheletului sugerează un stil de viață confortabil, specific statutului clerical din secolul al XVIII-lea.
Un caz unic și prețios în paleopatologie
Spre deosebire de metodele complexe și ceremoniale din Egipt sau America de Sud, această tehnică de mumificare austriacă se distinge prin practicitatea și ingeniozitatea sa în contextul local. Cel mai probabil, scopul încercării de îmbălsămare era transportul trupului către abația natală, un plan ce nu s-a mai împlinit.
Descoperirea contribuie
