O serie de descoperiri extraordinare despre Jupiter și luna sa Io: Ce a scos la iveală misiunea Juno a NASA
De la lansarea sa în 2011 și până la intrarea în orbita planetei Jupiter în 2016, sonda spațială Juno a oferit umanității o nouă viziune asupra celei mai mari planete din Sistemul Solar și a sateliților săi naturali. În ciuda unei probleme la propulsor care a restricționat capacitatea sa de a adopta o orbită mai apropiată de Jupiter, traiectoria sa actuală — o orbită eliptică ce se repetă la fiecare 53 de zile — s-a dovedit a fi extrem de valoroasă pentru explorarea zonelor polare și a lunilor planetei. Rezultatele recente, prezentate la sfârșitul lunii aprilie 2024, oferă informații captivante despre atmosferă, dinamica ciclonilor și interiorul vulcanic al satelitului Io.
Cicloane uriașe și coliziuni polare la nordul lui Jupiter
Una dintre cele mai semnificative descoperiri realizate prin intermediul sondei Juno este identificarea unui sistem complex de cicloane la polul nord al lui Jupiter. Aceste fenomene sunt generate de o calotă de ceață stratosferică, cu o temperatură mai scăzută cu aproximativ 11 grade Celsius față de zona înconjurătoare, sub care se află un ciclon central imens, având un diametru de peste 3.000 de kilometri — mult mai mare decât orice furtună observată pe Pământ.
Ciclul central este înconjurat de opt cicloane mai mici, fiecare având un diametru între 2.400 și 2.800 km, care se mișcă cu viteze ce depășesc 160 km/h. Observarea mișcării acestor cicloane se face prin două instrumente avansate de pe sondă: JunoCam (pentru capturi în spectrul vizibil) și JIRAM (Jovian Infrared Auroral Mapper, care măsoară radiația infraroșie și relevă temperaturile de la adâncimi mai mari).
Interacțiunea dintre forța Coriolis și circulația vânturilor generează un fenomen denumit derivă beta, care determină mișcarea acestor cicloane către pol. Spre deosebire de Pământ, unde furtunile își reduc energia pe măsură ce se apropie de poli, cicloanele de pe Jupiter par să rămână stabile și chiar să fie consolidate de coliziunile dintre ele. Potrivit cercetătorului Yohai Kaspi, acest fenomen se comportă ca un sistem mecanic cu arcuri care, prin ricoșeul cicloanelor una de la alta, menține un sistem dinamic stabil.
Io – vulcanism activ și magma latentă
Paralel cu analiza atmosferei joviene, sonda Juno și-a îndreptat recent atenția și spre Io, una dintre cele mai impresionante luni ale planetei și cel mai activ corp vulcanic din Sistemul Solar. În timpul survolului din decembrie 2024, Juno a surprins cea mai intensă erupție vulcanică observată vreodată pe acest satelit. Aceeași zonă a rămas activă și la următoarea apropiere a sondei, în martie 2025, iar se anticipa o continuare a erupției la o următoare întâlnire din luna mai.
Totuși, cea mai uimitoare descoperire provine din măsurările subterane efectuate de Radiometrul cu microunde (MWR), corelate cu imaginile în infraroșu obținute de JIRAM. Echipa de cercetare a descoperit că sub stratul de rocă în răcire al lui Io există curgeri de magmă care sunt încă fierbinți — zone în care lava nu s-a solidificat complet. Aceste curgeri, distribuite pe întreaga lună, demonstrează că interiorul lui Io este extrem de dinamic și că se produce un transfer eficient de căldură de la nucleul său către suprafață.
Anterioara ipoteză legată de un ocean de magmă sub scoarță a fost combătută, însă noile informații sugerează că aproximativ 10% din subsolul satelitului este
