Medicamentele utilizate adesea în terapia hipertensiunii arteriale pot produce efecte secundare surprinzătoare.

Medicamentele utilizate adesea în terapia hipertensiunii arteriale pot produce efecte secundare surprinzătoare.

Medicamentele frecvent prescrise pentru hipertensiune arterială au efecte secundare surprinzătoare: Noi perspective din studii recente

Hipertensiunea arterială, denumită și „ucigașul tăcut”, afectează mai mult de un miliard de oameni la nivel mondial și reprezintă un factor de risc major pentru afecțiuni cardiovasculare, principala cauză de deces la nivel global. În special în țările cu venituri mici și medii, accesul redus la tratamente eficiente contribuie la un control insuficient al tensiunii arteriale. Deși majoritatea pacienților primesc terapie standard, cum ar fi inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (ACEInhibitori sau ACEI) și blocanții receptorilor de angiotensină (ARB), mulți dintre ei nu reușesc să își mențină tensiunea arterială la valori normale. Un nou studiu realizat în Statele Unite a subliniat nu doar limitările acestor terapii tradiționale, ci și efectele secundare neașteptate și interacțiunile surprinzătoare cu enzime esențiale în reglarea tensiunii arteriale.

Ce sunt inhibitorii ACE și ARB și cum funcționează?

Calea renină-angiotensină (RAS) are un rol esențial în menținerea tensiunii arteriale. În cadrul acestui sistem, enzimele și hormonii colaborează pentru a constrânge sau extinde vasele de sânge. Atunci când presiunea arterială scade, rinichii eliberează o enzimă denumită renină, care inițiază o reacție în lanț: angiotensinogenul este transformat în angiotensină I, care este ulterior convertită în angiotensină II de către enzima denumită ACE (enzima de conversie a angiotensinei). Angiotensina II acționează ca un puternic vasoconstrictor, crescând astfel tensiunea arterială.

Pentru a contracara acest efect, medicii prescriu adesea:

– Inhibitori ACE: blochează transformarea angiotensinei I în angiotensină II.
– ARB (blocanți ai receptorilor de angiotensină): împiedică legarea angiotensinei II de receptorii săi.

Importanța enzimei ACE2 și posibilele complicații

În cadrul aceleași căi de reglare, enzima ACE2 joacă un rol protector, facilitând degradarea angiotensinei II în angiotensină 1-7 (Ang 1-7), un compus cu efect vasodilatator și benefic pentru inimă. Din această cauză, ACE2 este considerată o enzimă-cheie pentru menținerea echilibrului tensiunii arteriale și sănătății cardiovasculare.

Un studiu recent, publicat în revista Hypertension Research, a analizat posibilele avantaje ale administrării enzimei ACE2 pe cale orală, într-un nou format inovator: învelită în plante de salată. Experimentul a fost desfășurat de o echipă mixtă de cercetători de la Școala Perelman de Medicină și Școala de Medicină Dentară a Universității Pennsylvania, pe câini domestici ce sufereau de afecțiuni cardiovasculare și hipertensiune arterială.

Rezultatele au fost surprinzătoare:

1. Inhibitorii ACE inhibă neașteptat și ACE2.
Deși ACE2 ar trebui să producă un efect benefic, administrarea sa a fost contracarată de acțiunea inhibitorilor ACE care, surprinzător, reduc și activitatea ACE2. Prin urmare, în loc să susțină scăderea tensiunii arteriale prin generarea de Ang 1-7, acești inhibitori pot înlocui un beneficiu cu un efect negativ.

2. ARB-urile pot duce la creșterea nivelului angiotensinei II.
Chiar dacă scopul ARB-urilor este de a bloca angiotensina II, cercetătorii au observat o acumulare a acestei substanțe în organism, cu posibile consecințe dăunătoare, mai ales în cazul unui dezechilibru la nivelul receptorilor.

3. Lisinopril, o excepție promițătoare.
Dintre inhibitorii ACE analizați, lisinopril s-a dovedit a avea un impact semnificativ mai redus asupra enzimei ACE2. Această descoperire oferă o direcție promițătoare.