Niculae Ceaușescu și dragostea sa obsesivă pentru vânătoare: între extravaganta, brutalitate și propagandă
Dictatorul Nicolae Ceaușescu s-a impus în memoria colectivă nu doar prin regimul său autoritar și cultul personalității exagerat, ci și printr-o pasiune extremă: vânătoarea. Această activitate nu a fost pentru el doar o divertisment sau o formă de relaxare aristocratică, ci o obsesie care s-a manifestat prin numeroase acte de abuz și cruzime asupra faunei României. De-a lungul domniei sale, Ceaușescu a coordonat sute de partide de vânătoare, stabilind adevărate „recorduri” în împușcarea de urși, cerbi, mistreți și alte animale, multe dintre ele fiind protejate prin lege.
O vânătoare fără reglementări
Despre comportamentul său în timpul acestor evenimente s-au realizat zeci de relatări, iar tonul acestora este adesea impregnat de surpriză și indignare. Ceaușescu a ignorat cu desăvârșire regulile etice și legale ale vânătorii — nu făcea distincție între animale protejate de legislație sau pui. Trăgea în tot ce se mișca și era cunoscut pentru precizia cu care lua viața animalelor. În special în cazul urșilor, dictatorul afișa o fascinație aparte, dorind trofee din ce în ce mai impresionante.
Una dintre cele mai discutate vânători ale sale a avut loc în aprilie 1989, în județele Covasna și Harghita, cu doar câteva luni înainte de căderea regimului comunist. Aceasta a fost o vânătoare desfășurată în condiții meticulos organizate și planificate de personalul silvic, menite să-i asigure lui Ceaușescu victime sigure. În doar trei ore, a reușit să împuște cinci urși uriași — o „performanță” fără egal în Europa, conform inginerului silvic Vasile Crișan, unul dintre organizatorii acestor partide de vânătoare.
Cinci urși în trei ore: exemplul clasic al vânătorii orchestrate
Acest eveniment scoate la iveală nu doar setea de sânge și vanitatea dictatorului, ci și modul în care întreaga infrastructură a statului era dedicată pasiunii sale. Vânătoarea s-a desfășurat în două locații: prima în apropierea satului Bixad, iar a doua lângă Lacul Sfânta Ana. În ambele locuri existau observatoare închise, plasate tactic la puncte de hrănire, unde urșii veneau în mod regulat, la ore fixe. Aceste locuri erau special amenajate de către pădurari, care se asigurau de prezența animalelor pentru ca Ceaușescu să le poată doborî cu ușurință.
În prima parte a expediției, Ceaușescu a ucis trei urși mari, după o așteptare scurtă. A doua etapă, la Lacul Sfânta Ana, a durat doar o oră și un sfert, timp în care a mai împușcat alți doi urși de dimensiuni considerabile. Trofeele obținute în această zi au fost impresionante: doi urși trecuseră de 600 de puncte CIC (punctajul internațional de evaluare a trofeelor de vânătoare), iar ceilalți trei aveau peste 500.
Un sistem de vânătoare creat în jurul dictatorului
Organizarea acestor partide de vânătoare ridică întrebări profunde despre utilizarea resurselor statului pentru satisfacerea unor capricii personale. Pădurarii, inginerii silvici, Securitatea și conducerea locală a Partidului Comunist colaborau strâns pentru ca vânătoarea să se desfășoare impecabil. Animalele erau hrănite și supravegheate la ore fixe, se țineau carnete de observație, se construiau observatoare speciale. Totul funcționa ca o piesă de teatru în care Ceaușescu era vânătorul invincibil.
Această pasiune a fost de asemenea un instrument de propagandă. În colecția
