Anubis – Divinitatea egipteană a mumificării și a vieții de apoi
În mitologia Egiptului Antic, câteva entități divine au avut un impact la fel de profunzime și de durată asupra conceptelor legate de moarte și viața după aceea ca Anubis. Reprezentat emblematic ca un bărbat având cap de șacal, Anubis a fost venerat de-a lungul mileniilor pentru rolul său crucial în îmbălsămare, protejarea mormintelor și conducerea sufletelor către tărâmul de dincolo.
Originea și dezvoltarea cultului lui Anubis
Venerarea lui Anubis își are originile într-o perioadă îndelungată, având cele mai vechi reprezentări cunoscute datând din jurul anului 4000 î.Hr., în perioadele predinastice ale Egiptului. Populația egipteană timpurie se confrunta cu o adevărată amenințare – câinii sălbatici și șacalii care dezgropau mormintele proaspăt săpate. Astfel, a apărut credința că o divinitate, având aspecte canine, putea asigura protecția sufletelor.
Cele dintâi dovezi mai clare ale cultului său se regăsesc pe mormintele regale din cadrul Primei Dinastii a Egiptului (c. 3150–2890 î.Hr.). Anubis era adesea ilustrat ca un șacal așezat pe un soclu decorat cu prizonieri, simbolizând protecția divină împotriva intrușilor și hoților de morminte.
Gardian al necropolelor – „Cel ce se află pe munte”
Anubis era considerat „Cel ce se află pe munte”, un supraveghetor veșnic al mormintelor din necropole, vegheând dintr-un loc înalt, pregătit să intervină în caz de profanare. În cultura egipteană, această funcție era extrem de importantă, deoarece odihna sufletelor era percepută ca sacrosanctă, iar mormântul era văzut ca un portal către cealaltă viață.
Simbolismul culorii și al reprezentărilor
Culoarea neagră asociată cu Anubis nu era aleatorie – deși animalele precum câinii și șacalii nu erau în întregime negre, această identitate simbolică sublinia legătura zeului cu moartea, descompunerea, dar și regenerarea. Negrul era, de asemenea, culoarea pământului fertil al Nilului, asociat cu renașterea, fertilitatea și continuitatea vieții.
Anubis era adesea înfățișat purtând simboluri sacre precum:
– Ankh – simbolul vieții eterne;
– Sceptrul – un semn al autorității divine;
– Thymiatery – un arzător de tămâie utilizat în ritualurile de îmbălsămare.
Rol în ritualurile funerare și în viața de apoi
Una dintre cele mai semnificative sarcini ale lui Anubis era supravegherea procesului de mumificare. Egiptenii credeau că, pentru ca sufletul să ajungă în viața de apoi, corpul fizic trebuia să fie păstrat cât mai intact. Preoții, considerați reprezentanți ai lui Anubis, respectau ritualuri riguroase de îmbălsămare în timpul cărora se făceau rugăciuni și se utiliza tămâie, sub binecuvântarea divinității.
Anubis îndeplinea și rolul de călăuză a sufletelor, conducând decedații către Sala Judecății, unde avea o funcție esențială: cântărirea sufletului. Această ceremonie presupunea echilibrarea inimii defunctului pe un taler și a penei adevărului (simbolul zeiței Ma’at) pe celălalt. Dacă inima era mai ușoară decât pana, sufletul era considerat pur și putea accede la viața veșnică. Altfel, era devorat de demonul Ammit.
Anubis și Osiris – transformare mitologică
În epoci ulterioare, cultul lui Anubis a început treptat să fie eclipsat
