Un cataclism preistoric scoate la lumină comportamentul social al rinocerilor din vremuri străvechi
Un accident devastator ce a avut loc acum aproximativ 12 milioane de ani, în era Miocenului mijlociu, a oferit paleontologilor o oportunitate rară de a studia comportamentul social al unei specii de rinoceri dispărută. Această descoperire a fost posibilă datorită unei erupții vulcanice semnificative care a condus la o conservare excepțională a unui număr considerabil de fosile într-un singur loc, dând naștere unui sit paleontologic remarcabil: Ashfall Fossil Beds, situat în nord-estul statului Nebraska, SUA.
Un sit singular la nivel mondial: Ashfall Fossil Beds
În anii ’70, cercetătorii au identificat zeci, apoi sute de fosile extrem de bine păstrate într-o zonă rurală din Nebraska. Punctul central al acestei descoperiri consta în peste 100 de exemplare de Teleoceras major – o specie de rinocer preistoric, similară prin comportament și aspect cu hipopotamii moderni. Acești rinoceri prezentau un corp voluminos, picioare scurte și un singur corn, fiind erbivori care probabil frecventau zonele mlăștinoase și se hrăneau cu iarbă.
Rinocerii au murit într-un mod inedit: nu din cauza prădătorilor sau a vreo unei boli, ci în urma unei erupții spectaculoase a supervulcanului Yellowstone. Norii de cenușă eliberați în atmosferă s-au dispersat pe distanțe lungi și au acoperit complet ecosistemele vremii. Cenușa a sufocat și a înfometat animalele, care au decedat treptat, rămânând conservate în poziții naturale – unele chiar în grupuri familiale alături de puii lor.
Enigma turmei: întâmplare sau comportament social?
De la începerea studiilor asupra acestui sit, o întrebare importantă a captivat specialiștii: De ce erau atât de mulți rinoceri adunați într-un singur loc? Teoriile inițiale au propus că exemplarele s-ar fi adunat din întâmplare, căutând adăpost împotriva cenușii sau din cauza secetei. Totuși, cercetările recente sugerează o ipoteză mult mai fascinantă: Teleoceras major trăia în turme mari, stabile – un comportament social surprinzător pentru un rinocer.
Analiza izotopilor din dinți – o privire în trecut
Pentru a determina dacă rinocerii migraseră pe distanțe considerabile, echipa de cercetători condusă de Clark Ward, un absolvent al Universității din Cincinnati, a implementat o tehnică avansată de analiză a izotopilor din smalțul dentar. Izotopii de stronțiu, oxigen și carbon reprezintă, practic, urmele chimice ale mediului: în funcție de dieta animalului și de solul din regiunea sa, acești izotopi pot indica dacă exemplarele proveneau din ținuturi îndepărtate sau dacă locuiau permanent acolo.
Rezultatul a fost evident. Concentrațiile de izotopi au demonstrat că majoritatea rinocerilor nu au migrat. Aceștia au trăit întreaga viață în aceeași zonă, iar grupul identificat la Ashfall Fossil Beds era, cel mai probabil, o turmă locală – o comunitate stabilă, cu un număr considerabil.
Interpretarea acestor date transformă profund perspectiva noastră asupra structurii sociale a rinocerilor preistorici. Deși rudenile lor moderne sunt, în general, solitare, Teleoceras major pare să fi existat într-un mod cooperativ, poate pentru a-și proteja puii de prădători sau pentru a avea un acces mai eficient la resursele de hrană și apă.
O moarte graduală, nu un cataclism instantaneu
Spre deosebire de erupția Vezuviului, care a omorât instantaneu locuitorii din Pompei, rinocerii din Nebraska au murit lent. Cenușa a acoperit vegetația, sursele de apă, iar animalele
