Un mister al planetei Uranus, dezvăluit: Durata reală a unei zile
După zeci de ani de incertitudini, cercetătorii au realizat o revelație esențială despre una dintre cele mai misterioase planete din Sistemul Solar: Uranus. Timp de aproape patru decenii, durata unei zile pe Uranus a fost estimată pe baza datelor oferite de sonda Voyager 2 în 1986. Acum, prin intermediul observațiilor moderne realizate de Telescopul Spațial Hubble, oamenii de știință au reușit să stabilească cu o acuratețe remarcabilă durata reală a rotației planetei.
O zi pe Uranus este mai lungă decât se anticipa
Conform celor mai recente informații, o zi întreagă pe Uranus durează 17 ore, 14 minute și 52 de secunde—cu 28 de secunde mai mult decât estimările anterioare. Deși această variație pare nesemnificativă, are repercusiuni importante pentru înțelegerea structurii interne a planetei și pentru studiile legate de magnetosfera sa.
Această nouă măsurare a fost realizată de o echipă de cercetători sub conducerea astrofizicianului Laurent Lamy, de la Observatorul din Paris. Aceștia au analiza datele colectate de Telescopul Spațial Hubble între 2011 și 2022, concentrându-se pe aurorele ultraviolete ale lui Uranus – fenomene asemănătoare celor care se manifestă la polii Pământului, generate de interacțiunea vântului solar cu magnetosfera planetei.
Relevanța unei rotații precise: de la polii magnetici la misiuni viitoare
De ce sunt semnificative aceste câteva secunde? În absența unei măsurători exacte, vechile sisteme de coordonate bazate pe estimările din 1986 au devenit inexacte, îngreunând localizarea precisă a polilor magnetici ai planetei. Având în vedere că axa de rotație a lui Uranus este înclinată neobișnuit – aproape paralel cu planul său de orbită – determinarea acestor poli a fost deosebit de complicată.
„Noul sistem de coordonate nu doar că ne ajută să înțelegem mai bine dinamica internă a planetei, dar ne și pregătește pentru viitoarele misiuni spațiale către Uranus”, a declarat Laurent Lamy. Observarea aurorelor cu o precizie superioară poate oferi indicii despre structura internă a lui Uranus și ne poate ajuta să înțelegem cum se mișcă fluidele în interiorul acestui gigant înghețat—un element esențial pentru modele climatice și magnetice avansate.
De ce Uranus este atât de greu de studiat
Uranus și Neptun sunt cele mai îndepărtate planete gigante din Sistemul Solar. Uranus orbitează Soarele de la o distanță de aproape 20 de ori mai mare decât cea a Pământului, ceea ce face observarea directă complicată. Sonda Voyager 2 este singura misiune care a zbura pe lângă planetă, în 1986. Deoarece nu au existat alte misiuni dedicate sau treceri apropiate de atunci, majoritatea informațiilor despre Uranus s-au bazat pe modelări teoretice sau observații indirecte.
Lipsa datelor recente a dus la o imagine incompletă. Poziția polilor magnetici, de exemplu, a fost pierdută relativ repede după trecerea sondei Voyager 2, iar ipotezele privind durata rotației au fost recent contrazise de noile rezultate.
Metodologie inovatoare aplicabilă și altor planete
Metoda folosită de echipa lui Lamy nu este semnificativă doar pentru studiul Uranusului. Conform specialiștilor, aceasta reprezintă cea mai precisă măsurare a perioadei de rotație a unei planete gigantice realizată vreodată – fiind chiar mai exactă decât estimările pentru rotația planetei Jupiter. Oamenii de știință afirmă că aceeași tehnică ar putea fi aplicată și pentru alte planete gazoase, precum Saturn și Neptun, pentru a rafina modelele actuale referitoare la structura și dinamica lor internă.
Viziunea pentru explorările viitoare
Descoperirea a fost publicată în
