În mijlocul deșertului Sahara, în zona izolată Takarkori din sud-estul Libiei, o echipă internațională de cercetători a realizat o descoperire remarcabilă ce ar putea schimba perspectiva asupra istoriei umanității timpurii: recuperarea a două genomuri umane complete, datând de aproximativ 7.000 de ani în urmă. Aceasta reprezintă prima ocazie când ADN-ul uman a fost extras dintr-un mediu atât de neprielnic pentru conservarea sa – o dovadă concretă a potențialului incredibil pe care Sahara, deși astăzi o zonă aridă, l-a avut în trecut ca leagăn al vieții și diversității umane.
Sahara, de la deșert la o oază verde
Cu mii de ani anterior, ceea ce astăzi este considerată cea mai vastă și aridă extensie de nisip de pe planetă era, de fapt, un habitat ecologic prosper. Între anii 10.000 și 5.000 î.Hr., în vremea așa-numitei „Sahara verzi”, regiunea era împânzită de lacuri, râuri, păduri și animale sălbatice – inclusiv hipopotami, girafe și elefanți. Ploile musonice ajungeau în adâncurile Saharei, transformând deșertul într-o savană luxuriantă.
În acest peisaj prielnic, oamenii s-au stabilit, crescând animale, vânând și pescuind, construind comunități durabile și o cultură bogată. Unul dintre aceste grupuri a fost recent evidențiat în cadrul cercetării științifice moderne, grație unei descoperiri senzaționale în situl arheologic Takarkori.
Descoperirea mumificărilor și extragerea ADN-ului din trecut
În urma săpăturilor arheologice realizate de echipa coordonată de Savino di Lernia de la Universitatea Sapienza din Roma, au fost găsite rămășițele mumificate a 15 indivizi, majoritatea femei și copii. Deși materialele organice sunt extrem de dificil de conservat în climatul arid al Saharei, condițiile din adăpostul de stâncă au oferit, în mod neașteptat, un mediu favorabil păstrării ADN-ului.
După numeroase încercări nereușite de a extrage genetică umană din astfel de regiuni, două dintre aceste persoane au furnizat mostre de ADN viabile, care au fost analizate ulterior la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evoluționară din Leipzig, Germania.
O populație necunoscută: o linie genetică străveche, izolată
Analiza ADN-ului a scos la iveală o descoperire fără precedent. Cele două femei provin dintr-o populație complet necunoscută până acum — un grup uman izolat care nu prezintă asemănări genetice nici cu populațiile nord-africane contemporane, nici cu cele sub-sahariane. Aceste persoane aveau o linie genetică distinctivă, specifică regiunii, cu rădăcini nord-africane arhaice. Nu există dovezi ale amestecurilor genetice cu migrațiile agricole din Orientul Apropiat sau cu populațiile africane din sudul Saharei.
Harald Ringbauer, liderul echipei genetice din Leipzig, subliniază importanța acestor constatări: „Această descoperire necesită o revizuire totală a hărților migratori ale umanității antice. Sahara verde nu a fost, așa cum s-a crezut, un coridor de migrație, ci a fost, cel puțin parțial, un habitat izolat, cu populații stabile și genetic separate.”
Un paradox fascinant: izolare genetică, dar conexiuni culturale
Un aspect și mai captivant, evidențiat de această cercetare, este contrastul dintre izolarea genetică și legăturile culturale evidente ale acestor populații. Deși nu aveau contact genetic cu alte grupuri umane, săpăturile au scos la iveală diverse artefacte, incluzând ceramică care provine, fără îndoială, din Africa sub-sahariană, din Valea Nilului și chiar din regiuni mai îndepărtate.
Această constatare sugerează, conform cercetătorilor, că schimburile culturale – idei, tehnologii
