Pericole invizibile pe Planeta Roșie: Efectul prafului marțian asupra sănătății astronauților
Deși aspirația omenirii de a păși pe Marte a stimulat de decenii întreaga imaginație și cercetările științifice, noi studii recente scot în evidență aspecte mai puțin fascinante, dar extrem de esențiale pentru supraviețuirea astronauților. Un nou raport subliniază o amenințare invizibilă, dar reală: praful marțian și potențialul său dăunător. Acesta ar putea constitui un risc semnificativ pentru sănătatea echipelor umane ce vor explora Planeta Roșie.
Ce reprezintă praful marțian și de ce este periculos?
Praful marțian este format din particule fine, cu dimensiuni de aproximativ 1–3 microni – de aproape 25 de ori mai subțiri decât un fir de păr uman. Aceste particule nu doar acoperă suprafața planetară, ci plutesc și în atmosfera rarefiată a lui Marte, fiind ușor transportate de vânturi și furtuni de praf ce pot dura săptămâni.
La fel ca praful lunar, care a creat dificultăți astronauților în cadrul misiunilor Apollo, praful marțian posedă proprietăți fizice și chimice nocive. Acesta este bogat în silicați, dar și în oxid de fier (responsabil pentru nuanța roșiatică a planetei) și include săruri toxice și metale grele precum oxidul de crom sau perclorați – substanțe care, la contact cu țesuturile umane, pot provoca reacții inflamatorii, alergice sau chiar canceroase în situații de expunere prelungită.
În plus, datorită dimensiunii și formelor sale ascuțite, praful marțian poate pătrunde adânc în plămâni și – conform simulărilor – se poate infiltra în circulația sanguină, prezentând un risc grav pentru sistemele respirator, cardiovascular și chiar pentru sistemul nervos.
Învățăturile misiunilor Apollo: un semnal de alarmă
Explorarea anterioară a Lunii a oferit informații prețioase cu privire la posibilele efecte ale prafului extraterestru. Astronauții din misiunile Apollo au raportat simptome cum ar fi iritații oculare, tuse persistentă și senzații de lipsă de aer, chiar și în condițiile unor misiuni de durată scurtă. Aceste efecte au fost legate de praful lunar care a pătruns în cabine și în echipamentele spațiale. Studiile ulterioare au arătat că expunerea frecventă la astfel de particule extrem de abrazive poate conduce la afecțiuni pulmonare cronice sau chiar la dezvoltarea cancerului.
Pe baza acestei experiențe, cercetătorii subliniază că un mediu similar pe Marte ar putea avea efecte mult mai severe, având în vedere că misiunile vor fi semnificativ mai lungi – posibil până la doi ani pentru o expediție dus-întors și o ședere pe planetă – într-un mediu cu acces medical restricționat.
Provocările unei misiuni marțiene
Expedițiile umane pe Marte se confruntă cu o serie de provocări fără precedent în istoria explorărilor spațiale:
1. Absența unui protocol de evacuare: Spre deosebire de Stația Spațială Internațională sau misiunile lunare, astronauții de pe Marte nu pot fi evacuați rapid în caz de urgență. Timpul necesar întoarcerii pe Pământ se măsoară în luni, iar comunicarea cu echipele de suport poate avea întârzieri de până la 40 de minute.
2. Mediu prăfuit constant: Pe Marte, praful este omniprezent și persistent. Furtunile de praf acoperă adesea întreaga planetă și pot dura săptămâni. Particulele pătrund ușor în habitate, vehicule și costume spațiale, corodând echipamentele și reprezentând o amenințare biologică.
3. Expunerea prelungită: Astronauții vor locui luni la rând în habitate temporare, unde acumularea prafului poate genera probleme respiratorii.
