Statuile grecești și romane antice erau concepute să fie percepute olfactiv: Arta multisenzorială a Antichității
De-a lungul timpului, statuile antice din Grecia și Roma au fost analizate și apreciate pentru frumusețea lor vizuală remarcabilă, proporțiile ideale și realismul excepțional. Totuși, un studiu recent realizat de dr. Cecilie Brøns și publicat în Oxford Journal of Archaeology aduce în atenție o dimensiune mai puțin explorată a acestor opere: experiența olfactivă. Conform cercetării sale, sculpturile antice nu erau destinate doar vederii, ci și mirosului – o practică prin care artiștii și cultul religios al epocii încercau să implice cât mai multe simțuri pentru a conecta oamenii cu divinitatea sau idealul uman.
Un ritual olfactiv: Parfumul în templu și artă
Adesea amplasate în locații sacre sau publice, statuile ce reprezentau divinități, conducători sau figuri mitologice nu erau doar simple decorațiuni. Ele funcționau ca expresii ale sacralității și idealului estetic. Din această cauză, îmbunătățirea percepției prin parfum era un gest firesc pentru societatea antică.
Scrierile autorilor antici precum Cicero, Callimachos, Plinius și Vitruvius abundă în referiri la utilizarea uleiurilor parfumate și a tămâiei în ritualurile legate de statuile respective. Cicero, de exemplu, observa că locuitorii orașului Segesta (Sicilia) își demonstraseră devotamentul față de zeița Artemis ungând statuia sa cu parfumuri prețioase. Poetul grecesc Callimachos se referea la o sculptură care era „umectată cu parfum”, un indiciu clar al folosirii acestor aromatizări în contextul artistic.
Dr. Cecilie Brøns subliniază că aceste mențiuni nu sunt doar metafore poetice sau exagerări literare, ci reflectă o cultură în care mirosul era parte integrantă dintr-un ritual senzorial cuprinzător. Anumite inscripții din templele grecești, precum cele de la Delos, confirmă utilizarea parfumurilor precum myron rhodion—un ulei aromatic obținut din extracte de trandafir.
Două tehnici de parfumare a statuilor
Cercetătorii au descoperit două metode principale prin care statuile erau impregnate cu parfumuri:
1. Ganosis – consistență și aromă simultan
Această tehnică implica aplicarea unei amestec de ceară de albine și ulei de măsline, uneori infuzată cu esențe aromate. Ganosis nu doar că reda strălucirea suprafețelor de marmură, ci le oferea și un aspect natural și o aromă delicată, transformând sculptura într-o experiență senzorială sinestezică – prin atingere, miros și vedere.
2. Kosmesis – ritual de îngrijire divină
Această metodă avea un caracter mai ritualic decât estetic. Uleiuri speciale erau aplicate cu regularitate pentru a proteja materialul și a îmbunătăți calitatea ritualurilor religioase. În „Imnul homeric către Afrodita”, zeița este descrisă ca fiind îngrijită cu uleiuri în sanctuarul din Paphos, un pas crucial în consacrarea sau păstrarea sacralității statuii.
Multisenzorialitatea în arta antică
Un element esențial evidențiat în studiul lui Brøns este ideea că experiența artistică în Antichitate depășea dimensiunea vizuală. Statuile nu erau albe, așa cum au fost percepute mult timp în muzeele contemporane, ci erau colorate în nuanțe vibrante, decorează cu bijuterii, îmbrăcăminte, flori și chiar parfumate. Culorile și aromele aduse de aceste tehnici nu doar că adăugau realism, ci și un aer sacru. Ele creau o legătură între lumea materială și cea divină.
Conceptul grecesc de mimesis, adică imitarea realității sau a esenței unei entități, nu se limitează
