Povestea existenței pe Terra reinterpretată prin scântei invizibile: Microlightning-ul și începutul vieții
De-a lungul anilor, oamenii de știință au căutat să descopere cum a început viața pe planeta noastră, o întrebare care continuă să stârnească curiozitate și fascinație de-a lungul decadelor. Una dintre cele mai celebre teorii – teoria supelor primordiale – a fost evidențiată prin experimentul realizat de Stanley Miller și Harold Urey în anii ’50. Totuși, un studiu recent realizat de cercetători de la Universitatea Stanford reanalizează această ipoteză, dar aduce în discuție o nouă perspectivă: viața ar fi putut apărea nu din cauza fulgerelor mari și vizibile, ci grație unor descărcări electrice microscopice, cunoscute sub numele de microlightning – sau micro-fulgere.
Această descoperire introduce o nouă dimensiune unei întrebări vechi: Cum a luat naștere viața pe Terra?
O veche întrebare, o nouă ipoteză
Pământul are o vârstă estimată de aproximativ 4,5 miliarde de ani, iar cele mai vechi fosile de viață – stromatolitele – datează din aproximativ 3,5 miliarde de ani. Între aceste date uriașe există o perioadă misterios de nedocumentată, în care materia anorganică ar fi evoluat spre viață, prin generarea primelor molecule organice.
Ipoteza „supuței primordiale”, popularizată de Miller și Urey, susținea că amestecurile gazoase din atmosfera timpurie (precum metan, amoniac, hidrogen și vapori de apă) au fost energizate de fulgere impunătoare, rezultând formarea aminoacizilor – elementele fundamentale ale vieții.
Cu toate acestea, cercetările recente sugerează o alternativă: ce s-ar întâmpla dacă nu fulgerul spectaculos, ci scântei barely perceptibile, dar omniprezente în ceața atmosferică, au declanșat reacțiile fundamentale pentru apariția moleculelor funcționale?
Experimentul reînnoit: viața din sticla cu ceață
Profesorul Richard Zare și echipa sa de la Universitatea Stanford au recreat un mediu similar atmosferei Pământului primitiv într-o sferă de sticlă. Au utilizat un amestec de gaze (dioxid de carbon, metan, amoniac, azot), peste care au pulverizat picături fine de apă pentru a imita formarea ceții. Folosind o cameră ultra-rapidă, au detectat mici scântei care se formau atunci când picături încărcate electric se apropiau și interacționau – microlightning.
Aceste descărcări electrice, invizibile pentru ochiul liber, dar mereu prezente, au fost capabile să producă glicină (un aminoacid esențial) și uracil (una dintre cele patru baze azotate ale ARN-ului). Procese similare ar fi putut avea loc la scară planetară, de milioane sau miliarde de ori, contribuind semnificativ la apariția vieții.
Importanța micro-fulgerelor
Deși mai puțin spectaculoase decât fulgerul convențional, micro-fulgerele ar fi putut oferi un avantaj esențial: frecvența. Într-o lume tânără cu o atmosferă densă, ceața era probabil dominantă în bazinele vulcanice sau în apropierea surselor de apă. Aceste condiții ar fi putut genera un „mușuroi” infinit de reacții microscopice.
Astrobiologul Amy J. Williams subliniază că, pentru a descompune legătura extrem de stabilă a moleculei de azot (N≡N) și a o asocia cu carbonul – un pas crucial în formarea aminoacizilor – erau necesare surse energetice continue. Microlightning-ul, prin frecvența sa, ar fi putut realiza acest lucru mai eficient decât fulgerelor atmosferice, care erau mai rare și mai puțin predictibile.
Consecințe pentru astrobiologie
Această ipoteză rescrie nu doar scenariul
