# Ultimii ani ai lui Mihail Kogălniceanu: Izolarea și bătălia cu uitarea
Mihail Kogălniceanu (1817-1891), una dintre figurile de seamă ale vieții politice din România modernă, a avut o existență activă și plină de realizări. A fost un fervent apărător al Unirii Principatelor, un apropiat colaborator al lui Alexandru Ioan Cuza și un diplomat de excepție. Cu toate acestea, anii finali ai vieții sale sunt mai puțin cunoscuți publicului, fiind caracterizați prin izolare, insatisfacție și lupta împotriva uitării.
## Retragerea din viața politică și activitatea academică
După o carieră plină de realizări în politică și diplomație, Mihail Kogălniceanu a început să se retragă treptat din arena publică în anii ’80. Totuși, a rămas activ în sfera academică, fiind parte a Secțiunii Istorice a Academiei Române din 1868. Între 1887 și 1889, a îndeplinit chiar rolul de președinte al Academiei Române, dedicându-se cercetării și publicării unor documente istorice de mare valoare.
Această activitate subliniază interesul lui Kogălniceanu pentru istorie și dorința de a contribui la afirmarea identității naționale prin conservarea și publicarea documentelor esențiale din trecutul românilor.
## Ultimii ani: între prieteni devotați și sentimentul de uitare
Printre cei care l-au cunoscut în ultimele sale zile se numără Constantin Argetoianu, care a oferit o descriere detaliată a atmosferei din locuința lui Kogălniceanu. Conform lui, marele politician locuia într-o casă modestă, ascunsă în iarba unei grădini neîngrijite. Deși se bucura încă de vizitele câtorva prieteni apropiați, sentimentul predominant era cel al uitării și abandonului.
„În aceste vizite de dimineață, mergeam la el între 11 și 12 – nu l-am găsit niciodată pe Kogălniceanu singur; erau întotdeauna câțiva prieteni sau paraziți în preajma lui,” își amintea Argetoianu. Cu toate acestea, Kogălniceanu se plângea adesea că era lăsat deoparte de Ion C. Brătianu și de țară – un sentiment profund de dezamăgire din cauza aprecierii insuficiente a realizărilor sale.
## Conflictul cu Ion C. Brătianu
Unul dintre cei mai nemulțumiți de Kogălniceanu în acea perioadă era Ion C. Brătianu, pe care îl considera neloial pentru ajutorul oferit de-a lungul anilor. În amintirile lui Argetoianu, Kogălniceanu era frustrat din cauza reticenței lui Brătianu de a-i achiziționa pentru a treia oară colecția de tablouri.
„Brătianu îi cumpărase deja colecția de două ori, plătind-o de fiecare dată fără să o ridice. Când Kogălniceanu a încercat să o vândă din nou, Brătianu a spus: destul,” consemna Argetoianu.
Acest episod ilustrează nu doar dificultățile financiare cu care se confrunta Kogălniceanu, ci și sentimentul de marginalizare pe care îl simțea în acea etapă.
## Sărăcie, suferințe și regret
Ultimii ani ai lui Kogălniceanu au fost caracterizați de probleme de sănătate și dificultăți materiale. Fostul diplomat și consilier al lui Cuza se lupta cu afecțiuni grave, care îl debilitau, și de privarea de resurse. După cum nota Constantin Argetoianu, acest sfârșit amar contrasta profund cu strălucirea trecutului său.
„Neglijat de copii, uitat de mulți, sărăcit, Mihail Kogălniceanu a trăit ultimele sale zile și a murit purtând o luptă cu multiple greutăți,” scria Argetoianu.
