# **Revista „Nazat” și marii actori ai teatrului românesc din finalul secolului al XIX-lea**
Teatrul românesc de la încheierea secolului al XIX-lea a fost influențat de două fenomene importante: satira politică adusă la viață prin revista „Nazat” și talentul deosebit al unor actori care au creat o adevărată euforie în rândul publicului. Chiar dacă lucrările lui Ion Luca Caragiale nu au fost apreciate instantaneu, scena teatrului a trăit și momente de glorie datorită unor mari actori precum Grigore Manolescu și Iulian Ștefan.
## **Ion Luca Caragiale și primirea operei sale**
Ion Luca Caragiale este acum văzut ca unul dintre cei mai importanți dramaturgi români, dar piesele sale nu au fost întâmpinate cu entuziasm la încheierea secolului al XIX-lea. O excepție a fost *O scrisoare pierdută*, care a reușit să capteze atenția spectatorilor, deși unii au considerat-o prea banală. În acea epocă, teatrul românesc se baza mai degrabă pe popularitatea actorilor decât pe valoarea literară a lucrărilor prezentate.
## **Revista „Nazat” și satira la adresa lui Ion C. Brătianu**
În acea perioadă, revista „Nazat” a fost o altă sursă de divertisment și critică socială. Aceasta aborda subiecte precum „despotismul brătienist”, într-un context în care Ion C. Brătianu controla scena politică românească. Între 1876 și 1888, cu câteva luni de excepție, acesta a ocupat funcția de prim-ministru și a stârnit nemulțumiri în societate. În acest climat a fost fondată revista „Nazat”, scrisă de Iacob Negruzzi și Mitică Rosetti, fiind prima revistă satirică prezentată în București.
Spectacolele „Nazat” au avut un impact major, fiind puse în scenă de patru ori la Teatrul Dacia. Constantin Argetoianu, un observator al vremii, a remarcat că aceste reprezentații au avut un impact mai puternic decât multe piese ulterioare, demonstrând interesul publicului față de satira politică.
## **Doi giganți ai scenei: Grigore Manolescu și Iulian Ștefan**
Pe lângă critica socială din „Nazat”, teatrul românesc din acea vreme a fost puternic influențat de două personalități actoricești remarcabile: **Grigore Manolescu** și **Iulian Ștefan**.
### **Grigore Manolescu – talentul tragediei**
Grigore Manolescu a fost un actor excepțional în domeniul tragediei. Interpretarea sa în rolul lui Hamlet a rămas memorabilă pentru generațiile care l-au văzut. Constantin Argetoianu își amintea cu claritate de prestația sa, afirmând că imaginea lui Manolescu pe scenă i-a rămas vie în memorie chiar și la vârsta înaintată.
Deși Manolescu avea un talent rar, el nu a avut oportunitatea de a performa pe o scenă internațională, rămânând „osândit pe viață la scena Teatrului Național”. Lipsa unei limbi universale pentru exprimarea artistică l-a împiedicat să devină un nume cunoscut dincolo de granițele României. Sfârșitul său a fost trist: s-a îmbolnăvit și a fost uitat de contemporani, în ciuda impactului său în lumea teatrului.
### **Iulian Ștefan – maestrul comediei**
Dacă Manolescu era geniul tragic, **Iulian Ștefan** a fost un inovator în comedia românească de succes. Acesta a câștigat aprecierea publicului prin interpretarea sa din *Zigeunerbaron*, o operetă de mare succes. Prestația lui a fost atât de bine primită încât a generat o adevărată euforie în rândul spectatorilor. Timp de doi ani, întreaga Românie fredona cupletele.
