9 milioane de oameni, uciși de poluare în fiecare an. Care sunt cele mai afectate țări?

Înrăutățirea poluării aerului exterior și otrăvirea toxică cu plumb au menținut decesele globale cauzate de contaminarea mediului. Poluarea ucide aproximativ 9 milioane pe an începând cu 2015, contracarând progresele modeste înregistrate în combaterea acesteia în alte părți, a raportat o echipă de cercetători.

Poluarea aerului rezultată din procesele industriale, împreună cu urbanizarea, a determinat o creștere cu 7% a deceselor cauzate de poluare din 2015 până în 2019, potrivit analizei datelor privind mortalitatea globală și nivelurile de poluare.

„Stăm în oala de tocană și ardem încet”, a spus Richard Fuller, coautor al studiului, publicat în The Lancet Planetary Health, și șef al organizației non-profit Pure Earth. Dar, spre deosebire de schimbările climatice, malarie sau HIV, „nu am acordat prea multă atenție (poluării mediului)”, a continuat el.

Știm cu toții că poluarea ucide. Dar câte victime face aceasta?

O versiune anterioară a lucrării, publicată în 2017, a estimat, de asemenea, că poluarea ucide aproximativ 9 milioane de oameni pe an (cauzează aproximativ 1 din 6 decese la nivel mondial) și creează un cost pentru economia globală de până la 4,6 trilioane de dolari pe an.

Asta pune poluarea la egalitate cu fumatul în ceea ce privește decesele globale. În comparație, COVID-19 a ucis aproximativ 6,7 milioane de oameni la nivel global de când a început pandemia.

Două tipuri de poluare

Pentru cel mai recent studiu al lor, autorii au analizat datele din 2019 din Global Burden of Disease, un studiu în curs de desfășurare al Universității din Washington care evaluează expunerea globală la poluare și calculează riscul de mortalitate.

Noua analiză detaliază cauzele poluării, separând contaminanții tradiționali, cum ar fi fumatul în interior sau apele uzate, de poluanții mai moderni, cum ar fi poluarea industrială a aerului și substanțele chimice toxice. Iată câteva dintre concluziile cheie:

Poluarea ucide atunci când afectează aerul din interior și apa

Decesele cauzate de poluanții tradiționali sunt în scădere la nivel global. Dar ele rămân o problemă majoră în Africa și în alte țări în curs de dezvoltare. Apa contaminată și solul și aerul murdar din interior plasează Ciad, Republica Centrafricană și Niger drept țările cu cele mai multe decese cauzate de poluare, potrivit datelor ajustate pentru populație.

Programele de stat de reducere a poluării aerului din interior și îmbunătățirea salubrității au contribuit la reducerea numărului de decese în unele locuri. În Etiopia și Nigeria, aceste eforturi au făcut ca numărul deceselor asociate să scadă cu două treimi între 2000 și 2019. Între timp, guvernul indian a început în 2016 să ofere înlocuirea sobelor pe lemne cu conexiuni la sobe pe gaz.

Poluanții moderni

Decesele cauzate de expunerea la poluanți moderni, cum ar fi metalele grele, substanțele agrochimice și emisiile de combustibili fosili sunt „în creștere vertiginoasă”, crescând cu 66% din 2000, a declarat coautorul Rachael Kupka, director executiv al Alianței Globale pentru Sănătate și Poluare, cu sediul în New York.

Atunci când vine vorba de poluarea aerului exterior, unele capitale importante au înregistrat un oarecare succes, inclusiv Bangkok, din China, și Mexico City, au spus autorii. Dar în orașele mai mici nivelurile de poluare continuă să crească.

Țările cu cele mai multe decese cauzate de poluare

În studiu este menționată și lista cu cele 10 țări care sunt cel mai afectate de decesele cauzate de poluare, pe baza constatărilor privind mortalitatea, ajustate pentru populație, notează Reuters.

Acestea sunt: 1. Ciad; 2. Republica Centrafricană; 3. Niger; 4. Insulele Solomon; 5. Somalia; 6. Africa de Sud; 7. Coreea de Nord; 8. Lesotho; 9. Bulgaria; 10. Burkina Faso.

Vă recomandăm să citiți și:

„O scară rulantă spre dispariție”. Jumătate din speciile de păsări cunoscute se confruntă cu declinul populației

Pinguinii imperiali ar putea dispărea în 30 de ani din cauza crizei climatice

Expunerea la incendiile de vegetație crește riscul de cancer

Cum influențează Luna temperatura de pe Pământ?



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.