Vremea în august. ANM a publicat prognoza pentru următoarele săptămâni

VreVremea va fi mai caldă decât normalul perioadei, iar cantitățile de precipitații vor fi deficitare, se arată în prognoza pe patru săptămâni publicată vineri de Administrația Națională de Meteorologie.

Vremea în luna august va fi mai caldă decât normalul perioadei, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Săptămâna 01.08.2022 – 08.08.2022

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice.

Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în jumătatea vestică a teritoriului.

Săptămâna 08.08.2022 – 15.08.2022

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în jumătatea nord-vestică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Săptămâna 15.08.2022 – 22.08.2022

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va avea o tendință spre deficit în jumătatea sud-vestică a țării, iar în rest va putea fi apropiat de cel normal.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.