Volumul "Enigma Otiliei", de George Călinescu a fost lansat în variantă de benzi desenate


Unul dintre cele mai cunoscute romane din literatura română, “Enigma Otiliei”, de George Călinescu, va fi lansat pe 21 august, de la ora 18.00, ca volum de benzi desenate, la Casa Filipescu-Cesianu din Bucureşti, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

Lansarea volumului semnat de Mihai Ionuţ Grăjdeanu în cadrul proiectului educaţional “Comics Didactic” este programată în incinta Muzeului Vârstelor, găzduit de Casa Filipescu-Cesianu, scrie Mediafax.

“Dacă, în 1972, regizorul Sergiu Nicolaescu a dat viaţă romanului realist într-un film artistic, autorul Mihai Ionuţ Grăjdeanu (desenator «Istoria alternativă a Literaturii Române în benzi desenate») se apropie acum de tinerii cititori, îndemnându-i să descopere, prin intermediul benzilor desenate, personaje româneşti, cu poveştile lor inedite”, arată organizatorii.

Evenimentul va marca închiderea “Salonului BD – Poveşti din Bucureşti în benzi desenate”, ajuns anul acesta la cea de-a V-a ediţie (6 iunie – 26 august).

Autorul de benzi desenate Mihai Ionuţ Grăjdeanu a demarat în anul 2012 un proiect educaţional numit “Comics Didactic”. Transpunerea romanului “Enigma Otiliei” în pagini de bandă desenată, păstrând textul original, este volumul al doilea din cadrul proiectului.

Mihai Ionuţ Grăjdeanu, născut în 1987, este implicat în proiecte precum “Legendele Dacilor” şi “Comics Didactic”. Participă la expoziţii personale şi de grup în ţară şi peste hotare. În 2016 a reprezentat România la Festivalul Internaţional de Benzi Desenate din Bruxelles, Belgia. În 2017 a reprezentat România la Salonul de Benzi Desenate din Veles, Macedonia, unde a primit premiul organizatorilor. Susţine ateliere de benzi desenate în cadrul festivalurilor, în şcoli, muzee şi teatre din întreaga ţară.



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.