Vladimir Putin ar fi fost indus în eroare de consilierii săi

Preşedintele rus Vladimir Putin a fost indus în eroare de consilieri care au fost prea speriaţi pentru a-i spune cât de prost merge războiul din Ucraina şi cât de dăunătoare au fost sancţiunile occidentale, au declarat oficiali de la Casa Albă şi europeni.

„Avem informaţii că Putin s-a simţit indus în eroare de armata rusă, ceea ce a dus la o tensiune persistentă între Putin şi conducerea sa militară”, a declarat Kate Bedingfield, directorul de comunicare al Casei Albe, în timpul unei conferinţe de presă.

„Credem că Putin este dezinformat de consilierii săi cu privire la cât de prost se descurcă armata rusă şi la modul în care economia rusă este paralizată de sancţiuni, deoarece consilierilor săi de rang înalt le este prea frică să îi spună adevărul”, a spus ea.

„Credem că Putin este dezinformat de consilierii săi”

Un diplomat european de rang înalt a declarat pentru Reuters că evaluarea americană este în concordanţă cu costantatările ţărilor europene. „Putin a crezut că lucrurile merg mai bine decât au mers. Aceasta este problema când te înconjori de „yes men”, a spus diplomatul, potrivit Mediafax.

Analiştii militari spun că Rusia şi-a reformulat obiectivele de război în Ucraina într-un mod care i-ar putea permite lui Putin să revendice mai uşor o victorie de imagine, în ciuda unei campanii deplorabile în care armata sa a suferit eşecuri umilitoare.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.