VIDEO Colegiul Național Sf. Sava, leagănul învățământului bucureștean (DOCUMENTAR)

Colegiul Național Sfântul Sava este situat pe strada General Berthelot, în sectorul 1 al Capitalei. Este cea mai veche și prestigioasă instituție de învățământ preuniversitar din București și a devenit un reper pentru calitatea învățământului românesc.

Colegiul a fost fondat între anii 1679-1680, iar cel care a pus piatra de temelie a fost Șerban Vodă Cantacuzino, la îndemnul fratelui său, Constantin Cantacuzino. Acesta a funcționat sub numele de Academia Domnească de la Sfântul Sava, în câteva camere din curtea Mânăstirii Sfântul Sava, din centrul Capitalei.

Cu un parcurs vechi de mai bine de 300 de ani, Colegiul „Sfântul Sava” face parte dintre cele mai vechi instituții de învățământ din România și este primul liceu din București. Aici învățau, la acea vreme, clericii, fii de boieri și marii negustori. Mai mult, cursurile erau ținute de către dascălii eleni în limba greacă, iar predarea s-a ținut în această limbă până în anul 1818, când, la inițiativa lui Gheorghe Lazăr, învățământul a început să se predea în limba română.

Astfel, colegiul cuprindea pe la jumătatea secolului al XVII-lea, trei cicluri de învățământ: „umanioare”, mai exact, cursuri de gimnaziu, cu o durată de patru ani, de „învățături complementare”, cu o durată de trei ani, dar și de „cursuri speciale”, adică învățământul superior, cu o durată de trei ani.

La scurt timp, instituția a devenit una dintre cele mai importante academii din Balcani. Programa școlară punea accent pe formarea diplomatului şi filosofului epocii. Aici studiau tineri veniţi din alte 46 de şcoli din Europa de Sud-Est, Asia Mică, Siria, Palestina, Egipt şi Constantinopol.

Domnitorii care au avut grijă de această școală și au ridicat nivelul învățământului prin reformele lor au fost: Mihai Racoviță, Grigore Alexandru Ghica și Constantin Mavrocordat.

La 24 martie 1818, Ioan Vodă Caradja desprinde Academia Domnească de Mănăstirea Sfântul Sava și o transformă în Şcoala Naţională de la Sfântul Sava, al cărei director urma să fie Gheorghe Lazăr. El a pus bazele învățământului superior în limba română și a întocmit primele manuale de aritmetică și trigonometrie în limba română.

Citește continuarea pe Gândul!



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.