Vești proaste pentru viață: Ce arată prima prognoză meteo de la steaua cea mai apropiată de Pământ

Omenirea bănuia deja că cel mai apropiat vecin stelar al nostru ar putea fi un mediu nelocuibil, însă astronomii au obținut recent dovezi incontestabile.

În 2017, planeta pitică roșie Proxima Centauri a fost surprinsă în timp ce producea o erupție de 10 ori mai puternică decât cele mai spectaculoase erupții ale Soarelui nostru, astfel distrugând speranțele pentru condiții locuibile pe lumea stâncoasă care o orbitează, Proxima Centauri b.

Mai mult, o descoperire recentă arată că Proxima Centauri ar fi producând „ejecții coronale de masă” similare celor ale Soarelui, în care cantități vaste de plasmă ionizată și radiații electromagnetice sunt lansate în spațiu, acestea fiind mult mai mari decât erupțiile obișnuite.

Proxima Centauri, cel mai apropiat vecin al planetei noastre

„Astronomii au descoperit recent că există două planete asemănătoare Terrei în jurul Proxima Centauri, una aflându-se în zona locuibilă acolo unde apa ar putea fi în stare lichidă. Însă, având în vedere că Proxima Centauri este o stea pitică roșiatică și rece, asta înseamnă că zona locuibilă este foarte aproape de stea, mult mai aproape decât este Mercur față de Soarele nostru. Ceea ce arată cercetările noastre este că astfel planetele sunt foarte vulnerabile la radiațiile periculoase care ar putea, de fapt, să sterilizeze planetele”, a explicat Andrew Zic, astronom la Universitatea din Sydney.

Proxima Centauri este cel mai apropiat vecin al Pământului, aflându-se la 4,2 ani-lumină depărtare.

Deși stelele pitice roșii sunt mici și reci, acestea au tendința să fie violente. Astfel de stele își „atacă” împrejurimile cu erupții stelare frecvente și puternice, pe care oamenii de știință le-au interpretat ca fiind vești proaste pentru posibilitatea vieții.

„Pământul este departe de aceste evenimente”

Însă, nu erupții sunt problema, ci „ejecțiile coronale de masă” (CME) . Cele două tipuri de erupții sunt asociate de obicei cu Soarele, cele mai puternice fiind acompaniate de CME, iar în timp ce erupțiile solare pot perturba sistemele de comunicare radio, CME pot cauza adevăratele probleme, precum perturbarea rețelei electrice. Însă, noi suntem destul de protejați aici pe Terra, potrivit Science Alert.

„Soarele nostru emite cu regularitate nori fierbinți de particule ionizate în timpul CME. Însă, având în vedere că Soarele este mult mai fierbinte ca Proxima Centauri și alte stele pitice roșii, zona noastră locuibilă este mult mai departe de suprafața Soarelui, ceea ce înseamnă că Pământul este departe de aceste evenimente. În plus, planeta noastră are un câmp magnetic puternic care o protejează de aceste explozii intense de plasma solară”, a precizat Zic.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Astronomii au descoperit, în premieră, o super-planetă cu ajutorul unui radiotelescop

Imagini incredibile dezvăluie un misterios crater triplu format pe planeta Marte

Noi dovezi arată că sistemul nostru solar mai găzduia o planetă care între timp a „evadat”

Astronomii au studiat o exoplanetă  ”care nu ar trebui să existe”



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.