Urme de dinozaur vechi de 110 milioane de ani, scoase la suprafață de secetă

În această vară, secetele devastatoare au scos la iveală cadavre și nave naziste scufundate, dar nu toate știrile au fost macabre: un set de urme de dinozaur a fost descoperit recent datorită apelor în retragere din Dinosaur Valley State Park din Texas.

Cândva acoperite de noroi, nămol și apă de mică adâncime, aceste urme de dinozaur au fost dezvăluite recent în urma unei secete care a secat râul Paluxy.

Fiecare amprentă are trei urme de gheare adânc încorporate și se crede că urmele au fost făcute de un teropod. Teropodele sunt o cladă diversă de dinozauri bipezi care a inclus Tyrannosaurus rex și Allosaurus.

Cu toate acestea, aceste noi urme au fost cel mai probabil imprimate de un Acrocanthosaurus, un carnivor enorm care a trăit în ceea ce este acum America de Nord, cu aproximativ 113-110 milioane de ani în urmă.

Acest gen de dinozauri putea crește până la 11 metri lungime, iar această dimensiune enormă poate fi văzută în urmele lor, care trec cu ușurință peste 30 de centimetri de la călcâi până la gheară, notează IFL Science.

Urme de dinozaur, găsite într-o zonă plină de vestigii

Dinosaur Valley State Park era ca o autostradă preistorică în perioada Cretacicului timpuriu. Aflată în apropierea orașului texan de astăzi Glen Rose, zona are cinci situri principale care prezintă urme de pași care au aparținut atât teropodelor, cât și de sauropodelor, acei dinozauri patrupezi cu gâturile foarte lungi.

Urmele au fost descoperite pentru prima dată în 1909, în urma unei inundații masive pe râul Paluxy, care a expus amprentele fosilizate. Inițial, paleontologii au observat doar amprentele cu trei degete ale teropodelor, dar în cele din urmă a devenit evident că situl găzduia și urme de sauropode, primele urme distincte de sauropode găsite vreodată în lume.

De-a lungul ultimului secol, cercetătorii au reușit să descopere și să documenteze multe dintre aceste urme de aici, îsn aceste urme de dinozaur sunt vizibile doar ocazional, în funcție de nivelul apei râului. Având în vedere vremea uscată din Texas în acest moment, au fost dezvăluite mai multe amprente decât de obicei în albia râului.

Secetă extremă

Vara aceasta are o lipsă severă de ploi și a adus temperaturi ridicate în Texas. Aproximativ 27% din stat se află sub avertizare de „secetă excepțională”, cea mai gravă categorie, în timp ce încă 62% suferă o „secetă extremă”.

Aversele de ploaie au început să lovească statul spre finalul lunii august. Deși ploaia ar putea părea binevenită, vremea uscată din ultimele luni a uscat o mare parte din pământ, făcându-l incapabil să absoarbă apa, aducând cu sine pericolul inundațiilor rapide.

Rămâne de văzut dacă aceste urme conservate remarcabil vor putea fi văzute din nou după potopuri.

Vă recomandăm să citiți și:

Un complex megalitic uriaș, descoperit recent, este printre cele mai mari din Europa

Stonehenge-ul Spaniei, scos la suprafață de secetă

„Pietrele foamei”. Ce sunt și de ce îi sperie pe europeni?

Urmele vânătorilor preistorici, găsite într-o peșteră din Slovacia



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.