Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: ''Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor'' – VIDEO



La 24 decembrie 1865 a fost fondată organizaţia rasistă Ku-Klux-Klan – Societatea “cagulelor albe” – şi în prezent, una dintre societăţile secrete cele mai blamate din lume.

Ku Klux Klan a apărut după Războiul Civil American, în 1865, în statul Tennessee. Sub această denumire activează mai multe organizaţii rasiste extremiste, ai căror membrii susţin superioritatea rasei albe şi sunt adesea violenţi.




Denumirea vine probabil din cuvântul grecesc kyklos, însemnând cerc, şi cuvântul clan, potrivit Wikipedia.

Scopurile iniţiale ale organizaţiei erau aparent nobile: “protejarea celor nevinovaţi şi neajutoraţi” şi “ajutorarea celor oprimaţi”. Două elemente au fost încă de la început îngrijorătoare: organizaţia se autointitula “Statul Invizibil”, Klanul îi considera pe albi superiori populaţiei de culoare. Din cauza acestei adversităţi faţa de negri, organizaţia nu s-a putut împăca cu faptul că după Războiul de Secesiune, foştii sclavi obţinuseră drepturi egale cu populaţia albă. Prin urmare membrii Ku Klux Klan-ului au trecut la invadarea satelor şi oraşelor, torturând şi ucigând fără a suferi vreo pedeapsă. Oficial organizaţia s-a dizolvat în 1869, dar diferite grupări locale au continuat să terorizeze populaţia de culoare.

În 1915 Klanul a fost reactivat în Georgia. De această dată, victimele terorii organizaţiei erau toţi cei bănuiţi de liberalism, ei primind un avertisment sub forma unei cruci în flăcări. A doua dizolvare a avut loc în 1944.

Deşi în SUA populaţia începuse să uite de Klan, la mijlocul anilor 90 organizaţia s-a reactivat, incendiind bisericile populaţiei de culoare, dar acţiunile sale au avut doar un caracter local.

Grupurile Ku Klux Klan s-au înmulţit  în SUA, de la 600 în anul 2000 până la 1.018 în 2011.

În 2012, postul de televiziune abcnews a prezentat o serie de documentare prin care arată ce face Ku Klux Klan şi cât de prezent este în America zilelor noastre. Scurtmetrajele arată că în Mississipi şi Virginia sunt foarte mulţi americani care au aderat la organizaţia rasistă şi care încă practică ritualurile din vechime.

În film, apar mai mulţi bărbaţi şi femei aflaţi într-un ritual într-o pădure, în care ei sunt îmbrăcaţi în robe, au capetele acoperite, şi se învârt în jurul unei cruci şi cântă.

Filmarea este cu atât mai spectaculoasă cu cât foarte rar membrii clanului permit accesul străinilor în timpul ritualurilor lor vechi de sute de ani.

În documentar, cel care vorbeşte despre concepţiile şi viaţa clanului este liderul Grand Wizard Steven Howard.

„Oamenii albi ci cei negri nu se înrudesc în niciun fel. După părerea mea, negrii au evoluat din animale. Ei sunt de fapt urmaşii maimuţelor”, a spus Howard în faţa camerelor de luat vederi. În acelaşi timp el a recunoscut că este rasist.

„Mă consider un separatist alb. Nu sunt bigot, dar sunt rasist. Pentru că rasistul este conştient de rasa lui”, a mai spus liderul de la Ku Klux Klan.

„Nu poţi să ai încredere într-o persoană de culoare, atâta vreme cât te poţi debarasa de ea”, a declarat spus liderul, care a adăugat că şi-ar desfia fiica dacă aceasta s-ar întâlni cu un negru.

Howard a mai spus că violenţa este permisă în clanul său atâta vreme cât prin ea se obţine segregarea.

Sursa: ABC

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii istorice ale zilei de 24 decembrie:

1491 – S-a născut Ignatius de Loyola, călugăr spaniol, fondatorul Ordinului iezuit, pe care l-a condus începând cu anul 1541 (m. 1556)

1524 – A încetat din viaţă Vasco da Gama, celebru navigator portughez, cel care a efectuat prima călătorie pe mare din Europa până în India, înconjurând Africa, deschizând astfel linia de navigaţie din Europa spre Asia

1800 – La Paris, are loc un atentat asupra împăratului Franţei Napoleon Bonaparte, fără însă a-l răni. Drept represalii, 100 de iacobini sunt deportaţi în insulele Seychelles

1818 – S-a născut James Prescott Joule, fizician englez, care în anul 1841 a formulat legea referitoare la efectul caloric al curentului electric (efectul Joule-Lenz), iar în anul 1852 a stabilit variaţia de temperatură produsă de un gaz care străbate un corp poros (efectul Joule-Thompson)(m. 11 octombrie 1889)

1818 – Austriacul Franz Gruber a compus muzica celebrului cântec de Crăciun “Silent Night”

1837 – S-a născut Elisabeth Wittelsbach, împărăteasa Austriei, cunoscută sub numele de Sissi (m. 1898)

1854 – S-a născut actriţa Aristizza Romanescu (m. 4 iunie 1918)

1863 – A încetat din viaţă William Thackeray, romancier, reprezentant de seamă al literaturii engleze din perioada victoriană (romane de moravuri “Bâlciul deşărtăciunilor”, “Familia Newcome”) (n. 18 iulie 1811)

1871 – Premiera, la Opera din Cairo, a operei “Aida” de Giuseppe Verdi (libretul Antonio Ghislanzoni).

1881 – S-a născut Juan Ramon Jimenez, scriitor laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1956; a scris volume de versuri, eseuri, literatură pentru copii (“Suflete de violetă”, “Grădini îndepărtate”)(m. 29 mai 1958)

1893 – Industriaşul american Henry Ford a testat primul său motor de automobil

1922 – S-a născut Ava Gardner, actriţă americană (“Zăpezile de pe Kilimanjaro”, “Noaptea iguanei”) (m. 25 ianuarie 1990)

1928 – A încetat din viaţă Nae Leonard, tenor, supranumit “prinţul operetei româneşti” (n. 13 decembrie 1886)

1964 – Inaugurarea Teatrului “Ion Creangă” din Bucureşti cu premiera “Arap Alb”, în regia lui Ion Lucian, directorul noului teatru; decretul de construire a teatrului a fost emis pe 4 mai 1965

1968 – Este survolată pentru prima dată Luna, cu naveta spaţială Apolo-8

1989 – În Bucureşti, în Piaţa Universităţii, Gara de Nord şi Piaţa Palatului a continuat să se tragă. Revoluţionarii au format patrule care, la Metrou şi pe străzi, controlau trecătorii, cei suspecţi fiind reţinuţi

1989 – La radio şi televiziune, a fost transmis Comunicatul CFSN prin care se reafirma victoria Revoluţiei şi, totodată, erau prezentate măsurile excepţionale adoptate de CFSN pentru restabilirea ordinii

1994 – A încetat din viaţă John Osborne, dramaturg şi producător de film englez (piesa “Priveşte înapoi cu mânie”) (n. 12 decembrie 1929)

1999 – Cinci mii de “porţi sfinte” ale unor edificii religioase din întreaga lume s-au deschis în noaptea de Crăciun pentru a marca începutul marelui Jubileu al anului 2000. Prima poartă a fost deschisă de Papa Ioan Paul al II-lea, la Bazilica Sfântul Petru din Roma. Anul Sfânt s-a încheiat la 6 ian. 2001 (Ziua Botezului Domnului).

1999 – A încetat din viaţă Maurice Couve de Murville, ultimul premier al generalului de Gaulle, figură istorică a mişcării gaulliste, ministru de Externe în perioada 1958-1968, ministru al Economiei din mai pînă în iulie 1968, iar apoi prim-ministru din iulie 1968 pînă în iunie 1969. (n. 24 ianuarie 1907).

1999 – A încetat din viaţă generalul brazilian Joao Batista Figueirido, ultimul reprezentant al regimului militar şi preşedinte al Braziliei în perioada 1979-1985. (ianuarie 1918)

2003 – Sonda spaţială americană Marte a dispărut în spaţiu

2008 – A încetat din viaţă, Harold Pinter, dramaturgul britanic laureat al premiului Nobel pentru literatură în 2005, devenit celebru pentru textele lui care ironizează clişeele din viaţa de familie şi pentru usturătoarele sale satire politice (n. 1930).



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.