Un studiu a dezvăluit cum poate fi întinerit sistemul imunitar al vârstnicilor și redus riscul de boli infecțioase

Un studiu recent, condus de cercetătorii Universității din California, Irvine, prezintă un motiv pentru care vârstnicii sunt mai susceptibili la bolile infecțioase decât tinerii. Acest aspect a fost exemplificat de situația mai recentă prin care am trecut, criza globală pandemică COVID-19. 

Rezultatele studiului trasează drumul pentru noi potențiale ținte terapeutice care să aibă scopul întinerirea sistemului imunitar la adulții vârstnici și drept consecință să fie redus riscul dezvoltării de boli infecțioase, indică Medical Xpress.

„Prin intermediul acestui studiu, am ajuns la o nouă înțelegere a motivelor pentru care adulții vârstnici sunt mai susceptibili la bolile infecțioase, situație care ne va permite să identificăm potențiale noi tratamente”, spune unul dintre autori, Michael Demetriou, profesor de neurologie la Universitatea din California, Școala de Medicină Irvine și sef al Diviziei pentru Scleroză Multiplă și Neuro-Imunologie din cadrul aceleiași universități.

„Am identificat o potențială fântână a tinereții pentru sistemul imunitar”, completează și Haik Mkhikian, profesor asistent în cadrul Departamentului de Patologie al universității și unul dintre autorii studiului.

„Fântâna tinereții”

Studiul a fost publicat în Nature Aging. Declinul celulelor T are loc o dată cu îmbătrânirea, drept urmare crește și riscul decesului pe fondul bolilor infecțioase. Aceste celule reprezintă fundașul sistemului imunitar și coordonează răspunsul imun de răspuns la infecții. Adăugarea de lanțuri de carbohidrați complexe și ramificate – glicani – la proteine suprimă funcția celulelor T.

În acest studiu, cercetătorii arată că glicanii cresc o dată cu vârsta, în cadrul celulelor T, la femei mai mult decât la bărbați. „Cercetarea noastră arată că inversarea creșterii nivelului acestor glicani întinerește funcțiile celulelor T la oameni și șoareci, dar reduce și severitatea infecției cu Salmonella la femelele vârstnice de șoareci”, mai spune Demetriou.

Disfuncțiile imunitare asociate cu vârsta, contribuie la creșterea morbidității și mortalității, atât pentru bolile neoplastice, cât și pentru cele infecțioase, la adulții cu vârste peste 65 de ani. În Statele Unite de exemplu, aproximativ 89% din morțile anuale cauzate de răceală se înregistrează la persoanele de peste 65 de ani – vârstnici cu toate că grupul de vârstă reprezintă doar 15% din numărul populației.

Vârstnicii prezintă un risc crescut

Mai recent, vulnerabilitatea vârstnicilor la infecțiile virale a fost subliniată în timpul pandemiei COVID-19. Morbiditatea crescută și mortalitatea la vârstnici se prezintă și în cazul infecțiilor bacteriene comune precum cele cauzate de patogenul Salmonella. Mai mult, eficiența imunizării devine din ce în ce mai redusă o dată cu vârsta.

Populația îmbătrânită din societățile dezvoltate exacerbează aceste aspecte și subliniază necesitatea unei intervenții care să țintească eficient aceste aspecte.

Vă mai recomandăm și:

Care este cea mai bună imunitate contra COVID-19? Iată ce spun specialiștii

Ar putea să ne aducă varianta Omicron mai aproape de imunitatea de turmă?

Utilizarea antibioticelor de către femeile de vârstă mijlocie, asociată cu declinul cognitiv ulterior

O nouă variantă COVID-19 a fost descoperită în Regatul Unit



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.