Un reputat istoric rus, specialist în Napoleon Bonaparte, a fost arestat după ce şi-a ucis şi dezmembrat iubita


Un reputat istoric rus, Oleg Sokolov, în vârstă de 63 de ani, a fost arestat preventiv după ce a mărturisit că şi-a ucis şi dezmembrat iubita, o fostă studentă a sa, în vârstă de 24 de ani.

Istoricul, expert în perioada domniei lui Napoleon Bonaparte, profesor la Universitatea din Sankt Petersburg, a fost arestat preventiv şi pus sub acuzare luni şi va petrece două luni după gratii în aşteptarea procesului în care va fi judecat pentru uciderea şi dezmembrarea Anastasiei Ieşcenko, potrivit Mediafax.

Sokolov fusese surprins cu două zile înainte pe râul Moika, purtând în spate un rucsac ce conţinea braţul unei femei. Agenţia de presă Interfax a transmis că mai multe bucăţi din trupul femeii au fost recuperate din râu. Potrivit unor surse, istoricul a împuşcat-o pe femeie, apoi i-a tăiat capul şi membrele.

“Sunt distrus din cauza a ceea ce s-a întâmplat şi regret”, a spus Sokolov în faţa instanţei.

Acesta a încercat să dea vina pe victimă, care “s-a înfuriat” când el a menţionat copiii pe care el îi avea dintr-un mariaj anterior şi l-a atacat cu un cuţit.

Sokolov a locuit împreună cu femeia mai mulţi ani, iar crima a avut loc săptămâna trecută.

Sokolov a scris mai multe cărţi despre împăratul francez Napoleon Bonaparte şi a primit Legiunea de Onoare din partea autorităţilor franceze în 2003. El şi Ieşcenko au scris împreună mai multe cărţi, le plăcea să poarte ţinute de epocă, iar Sokolov se deghiza adesea în Napoleon. Istoricul participa frecvent la reconstituiri istorice ale războiului purtat de Napoleon în Rusia.

După ce ar fi scăpat de cadavru, Sokolov ar fi vrut să se sinucidă la Fortăreaţa lui Petru şi Pavel, îmbrăcat ca Napoleon.

Mai multe surse au declarat că Sokolov are de mulţi ani un comportament instabil şi a mai abuzat în trecut cel puţin o fostă studentă, dar conducerea universităţii nu a luat nicio măsură la momentul respectiv. O altă studentă a spus că acesta a bătut-o şi a ameninţat-o că o arde cu fierul de călcat şi că o ucide, în 2008.

O petiţie a fost iniţiată pentru investigarea motivelor pentru care conducerea universităţii nu a luat nicio măsură în acest sens. Semnatarii petiţiei dau vina şi pe autorităţi, care au ignorat plângerea femeii.

Administraţia de la Kremlin a calificat crima petrecută la universitatea la care a studiat şi preşedintele Vladimir Putin drept “un act monstruos de demenţă”, subliniind însă că este vorba despre un caz izolat.

Rusia nu are o legislaţie clară privind hărţuirea sexuală şi violenţa domestică. Mişcări precum #MeToo împotriva hărţuirii la locul de muncă au avut un impact minor în această ţară.



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.