Un implant cerebral a tratat cu succes depresia severă în timpul unor cercetări revoluționare

Cercetătorii ar fi descoperit un truc pentru folosirea eficientă a stimulării cerebrale astfel încât să trateze depresie, iar descoperirea depinde de starea pacientului.

Medicii încearcă de foarte mulți ani să folosească șocurile electrice pentru a trata depresia clinică, iar în timp ce mulți experți sunt de acord că această metodă este promițătoare, cercetările au oferit rezultate contradictorii și limitate. Acum, un studiu al Universității din California, San Francisco (UCSF), din SUA, publicat în jurnalul Nature Medicine arată că stimularea electrică poate avea un efect antidepresiv profund, atât timp cât șocurile electrice sunt adaptate cu atenție pentru simptomele și sterile specifice ale unui pacient individual.

Depresia clinică este o boală gravă, fiind declanșată cel mai probabil de un dezechilibru chimic la nivel cerebral, neavând legătură cu sentimentul de demoralizarea care poate apărea în urma unui eveniment negativ. Depresia clinică apare spontan, iar în cele mai fericite cazuri poate dispărea de la sine prin autoreglarea funcționării creierului. Totuși, majoritatea oamenilor care suferă de depresie clinică necesită intervenție și tratament specializat de lungă durată.

„Nu am mai râs de aproape cinci ani, însă brusc am simțit fericire”

„Am încercat absolut totul, iar în primele zile eram puțin îngrijorată că nu va funcționa. Însă, atunci când au găsit locul potrivit, a fost ca și cum m-a lovit cineva în stomac și am simțit nevoia involuntară să râd. Nu am mai râs de aproape cinci ani, însă brusc am simțit o fericire reală, iar lumea s-a transformat din nuanțe de gri în zâmbete”, a explicat un voluntar al studiului, o femeie în vârstă de 36 de ani care suferă de depresie severă.

În timpul cercetărilor, medicii au identificat trei regiuni ale creierului care pot fi curentate pentru a atenua depresia, însă au descoperit că metoda a funcționat doar când pacientul avea o anumită stare mintală. În caz contrar, neurostimularea avea efectul opus. În urma tratamentului care a durat 10 zile, pacientul nu a mai fost afectat de depresie timp de șase săptămâni.

Momentan, pacientul primește stimulare similară prin intermediul unui implant cerebral care trimite șocuri imperceptibile atunci când este necesar, iar femeia a spus că este capabilă să se bucure de viață pentru prima oară în foarte mulți ani.

„Studiul nostru va fi revoluționar”

„Sperăm că neuromodularea ușoară oferită pe parcursul fiecărei zile va putea preveni episoadele depresive de lungă durată”, a spus Katherine Scangos, psihiatru la UCSF și unul dintre autorii studiului, potrivit Futurism.

Studiul a implicat doar un participant, însă oamenii de la știință de la UCSF folosesc cercetările drept model pentru un viitor studiu clinic ce va implica mai mulți voluntari, fiecare dintre aceștia primind neurostimulare personalizată.

„Studiul nostru va fi revoluționar, având în vedere că fiecare persoană va primi tratament diferit și personalizat. De asemenea, vom oferi tratament doar atunci când semnăturile cerebrale ale unui creier depresiv indică faptul că tratamentul este necesar”, a explicat Andrew Krystal, autor senior al studiului și psihiatru la UCSF.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O stare fizică proastă ne face mai predispuși la depresie și la anxietate

Un medicament împotriva depresiei poate fi folosit pentru a trata „cancerul copilăriei”

Sistemul imunitar ne apără împotriva depresiei

Primul spray nazal pentru tratarea depresiei în cazul oamenilor care au încercat să se sinucidă



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.