Un biomarker din sânge ar putea identifica Alzheimerul înainte de apariţia simptomelor


Acest biomarker ar putea fi folosit pentru a identifica cu câţiva ani înainte persoanele care ar putea suferi de Alzheimer.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea California San Diego (UCSD) au descoperit un biomarker care ar putea fi folosit pentru a identifica persoanele care sunt susceptibile la Alzheimer. Astfel, ei au ajuns la concluzia că supraproducerea ARN-ului extracelular (exARN) de către gena PHGDH ar putea reprezenta un simptom timpuriu al acestei maladii, notează .

„Mai multe schimbări cunoscute asociate cu boala Alzheimer apar de obicei în jurul diagnosticului clinic, care este prea târziu. Am avut o idee că există un predictor molecular care ar apărea cu ani înainte şi asta a motivat acest studiu”, explică Sheng Zhong, profesor de Bioinginerie al UCSD.

Dr. Zhong şi colegii săi au reuşit să dezvolte o tehnică care poate să secvenţieze zeci de mii de secvenţe de exARN doar dintr-o picătură de sânge. Această metodă, pe care cercetătorii au numit-o SILVER-SEQ, a fost folosită pentru a studia sângele a 35 de persoane cu vârsta de peste 70 de ani şi care au fost monitorizate 15 ani înainte de deces. Analizele efectuate au dus la identificarea iniţială a 15 pacienţi cu Alzheimer, ulterior fiind identificaţi 11. Rezultatele obţinute au fost confirmate prin studierea ţesuturilor cerebrale post-mortem.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că o creştere a producţiei de ARN extracelular de către gena PHGDH în cazul celor 11 pacienţi identificaţi ulterior a avut loc cu aproximativ doi ani înainte de stabilirea diagnosticului de Alzheimer.

„Dacă rezultatele noastre pot fi obţinute de alte centre şi extinse la mai multe cazuri, atunci (n.r. descoperirea anomaliilor de producerea a exARN) sugerează că există biomarkeri în afara creierului care sunt alteraţi înainte de debutul bolii clinice şi că aceste modificări prezic, de asemenea, posibila apariţie sau dezvoltare a bolii Alzheimer”, declară dr. Edward Koo, specialist în neuroştiinţe al UCS. „Dacă acest semnal PDGDH este dovedit a fi exact, poate fi util  pentru stabilirea unui diagnostic şi chiar pentru identificarea unui tratament pentru Alzheimer”, concluzionează acesta.

Studiul a fost publicat în Current Biology.

Citeşte şi:

O nouă boală este confundată adesea cu Alzheimerul. Ce este encefalopatia limbic-predominantă asociată vârstei?

Copiii pacienţilor cu demenţă prezintă semnele bolii mult mai devreme decât părinţii lor

Unele variante genetice reduc riscul de Alzheimer

Cercetătorii au putut analiza în premieră structura proteinelor care duc la apariţia Alzheimer



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.