Un alt pericol al ţigărilor electronice a fost descoperit. Utilizatorii se expun anumitor boli cronice


Utilizatorii ţigărilor electronice îşi pot pune sănătatea în pericol, conform unui nou studiu care arată că lichidele pe care le folosesc blochează capacitatea sistemului imunitar de a curăţa plămânii şi de a preveni acumularea de substanţe chimice.

Studiul realizat de cercetătorii de la Universitatea Birmingham a descoperit că lichidele cu nicotină folosite în ţigările de acest fel devin distrugătoare mai eficiente de celule atunci când sunt vaporizate, scrie The Independent.

Întrucât majoritatea studiilor a avut în vedere siguranţa chimicalelor în fluide înainte ca acestea să fie evaporate de căldură, riscul a fost posibil subestimat.

Autorii susţin că şi aşa ţigările electronice prezintă un risc mai scăzut de cancer la plămâni decât produsele din tutun tradiţionale, dar acestea sunt prezentate de producători ca fiind mai puţin nocive decât sunt în realitate, mai ales în condiţiile în care se ştiu foarte puţine despre efectul pe termen lung al consumului.

„Sunt mai sigure în ceea ce priveşte riscul apariţiei cancerului, dar dacă consumi timp de 20-30 de ani şi duce la apariţia bolilor pulmonare, atunci este ceva ce trebuie să cunoaştem”, a precizat David Thickett, autorul principal al studiului.

În cadrul cercetării, care a fost condusă în testele de laborator ce au inclus analize asupra celulelor umane, echipa a găsit că unele vătămări sunt echivalente cu cele văzute în fumatul tutunului.

Folosind celule pulmonare extrase de la voluntari sănătoşi care nu au fumat niciodată, savanţii au testat efectele lichidului ţigărilor electronice înainte şi după vaporizare şi cu sau fără nicotină.

După 24 de ore de expunere la varii tipuri de fluid, echipa a găsit că cele mai puternice efecte sunt în lichidele care au fost vaporizate, apoi condensate – care imită modul în care se acumulează în plămâni.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

A fost înregistrat primul deces cauzat de explozia unei ţigări electronice

Ce se întâmplă în organism când fumezi ţigară electronică

Adevărata faţă a ţigărilor electronice. Studiul care demontează tot ce se ştia până acum despre aceste dispozitive

S-au descoperit pericolele ”vaping-ului”: plumbul şi alte metale toxice pot ajunge în plămânii utilizatorului de ţigări electronice



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.