Trupele rusești au distrus laboratorul centralei de la Cernobîl

Trupele rusești care ocupă centrala nucleară de la Cernobîl au „jefuit și distrus” un laborator de la fața locului, susțin oficialii ucraineni, citați de BBC.

Agenția de Stat a Ucrainei pentru gestionarea zonei de excludere a declarat că rușii au deteriorat laboratorul analitic central – care procesează o mulțime de deșeuri radioactive.

Agenția de stat a precizat într-o postare pe Facebook că laboratorul avea „probe și eșantioane de radionuclizi foarte activi, care astăzi se află în mâinile inamicului”.

Rușii au capturat fosta centrală în primele zile ale războiului

Laboratorul, a cărui înființare a costat aproximativ șase milioane de euro, conținea, de asemenea, „echipamente analitice valoroase” care nu erau disponibile în altă parte în Europa, a precizat agenția.

Cernobîl, locul în care s-a produs cel mai grav accident nuclear din lume în 1986 – nu mai este o centrală electrică în funcțiune, dar are nevoie de o gestionare constantă.

Rușii au capturat fosta centrală în primele zile ale războiului, luna trecută, și au ținut angajații acolo timp de săptămâni întregi înainte ca unii să fie eliberați, potrivit Mediafax.

Fostul sit nuclear rămâne o mare preocupare, iar parlamentul ucrainean a raportat că în apropierea centralei au izbucnit incendii de pădure, care au fost detectate în imaginile din satelit.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.