Traumele din copilărie pot intensifica riscurile apariției sclerozei multiple

Impactul traumelor din copilărie poate dura o viață întreagă și poate transforma oamenii în niște umbre a ceea ce au fost cândva. Victimele abuzului au de asemenea de înfruntat o durere inimaginabilă și consecințe reale pentru sănătate, factori care pot contribui la apariția sclerozei multiple.

Recent, un studiu efectuat asupra a aproximativ 78.000 de femei norvegiene. a identificat faptul că experiențele din copilărie, în special atunci când este vorba despre expunerea de tânăr a abuzului fizic, emoțional sau sexual, poate contribui la intensificarea riscului apariției sclerozei multiple, o boală autoimună cumplită care afectează milioane de oameni global.

„Abuzul, neglijența și neînțelegerile casnice sunt forme extreme de stres”, explică echipa de cercetători în acest nou studiu, condus de autorul principal Karine Eid din cadrul Spitalului Universitar Haukeland din Norvegia.

Traumele din copilărie pot contribui la apariția sclerozei multiple

În vreme ce stresul cronic este asociat cu o sănătate fizică și psihică slabă, iar evenimentele stresante din viață pot declanșa focare de boală la cei care trăiesc cu scleroza multiplă, un mare semn de întrebare este legat de faptul dacă experiențele traumatice din copilărie pot constitui mai târziu factori favorizanți pentru apariția sclerozei multiple care, asemeni mai multor boli autoimune este dificil de înțeles sau diagnosticat.

Un studiu fundamental efectuat în 2009 de către Centrul pentru Prevenirea și Controlarea Bolilor a arătat că cu cât unii oameni au experimentat mai mult abuzuri pe când erau copii, cu atât erau mai mari șansele de a fi spitalizați ani mai târziu pentru una dintre cele 21 de boli autoimune, indică Science Alert.

În ceea ce privește scleroza multiplă, sistemul imunitar al corpului, atacă în mod eronat celulele nervoase, distrugând stratul protector de mielină care le înconjoară. Acest fapt poate conduce la durere cronică, spasme musculare, amorțeală sau chiar pierderea vederii.

Traumele versus scleroza multiplă

Pentru a putea investiga legăturile dintre această afecțiune și traumele suferite în copilărie, cercetătorii au asociat datele dintr-un studiu național norvegian efectuat asupra femeilor însărcinate, în perioada cuprinsă între 1999 și până în 2018, cu antecedente de spitalizare, respectiv înregistrări în registrul național al diagnosticelor de scleroză multiplă.

Femeile expuse la abuzul emoțional și sexual înainte de vârsta de 18 ani prezentau un risc crescut de a dezvolta scleroză multiplă mai târziu în viață. Dintre cele 300 de femei care au participat la studiu și care au dezvoltat această afecțiune, aproape una din patru a raportat o istorie a abuzului pe când erau minore.

Legătura dintre traumă și scleroza multiplă era mai proeminentă printre femeile care experimentaseră abuzul sexual și la cele expuse la mai multe tipuri de traume. Un fel în care se pot interpreta aceste date este că traumele din copilărie și stresul subsecvent pot contribui la exacerbarea riscului de scleroză multiplă la oamenii care au o sensibilitate în această direcție, fie că este vorba despre genetic sau factorii asociați stilului de viață.

Trauma poate stimula excesiv răspunsul organismului la stres

Trauma poate stimula excesiv răspunsul organismului la stres sau poate întrerupe sistemul imunitar, ducând corpul într-o stare de stres cronic și inflamare, elemente care determină apariția bolii.

Luând în considerare modul în care traumele din copilărie au fost asociate cu problemele cronice de sănătate precum afecțiunile cardiace, diabetul, depresia, obezitatea – scenariul este unul plauzibil.

Dar descâlcirea efectelor traumelor și stresului legate de scleroza multiplă este complicată pentru că există o multitudine de posibile cauze ale acestei misterioase boli: lipsa soarelui, prea multă poluare a aerului, alimentele ultra-procesate, geneticul, infecțiile virale obișnuite, toate acestea pot reprezenta declanșatori.

Anii tinereții pot fi o perioadă critică, dincolo de factorii de risc asociați

Cu toate acestea, rata abuzurilor infantile este posibil să nu fi fost atât de bine reprezentată în cadrul studiului, cu unii dintre participanți sărind anumite părți ale chestionarului care vizau abuzurile din copilărie, poate pentru că amintirea acelor momente era încă mult prea traumatizantă.

Un alt element care poate distorsiona imaginea generală este acela că femeile cu un istoric al traumelor erau cel mai adesea fumătoare sau supraponderale – factori de risc cunoscuți asociați sclerozei multiple sau altor boli autoimune. Mai mult, cercetătorii nu au avut informații despre durata traumei, vârsta la care a început sau de cât de mult sprijin emoțional au beneficiat persoanele afectate.

„Expunerea la abuz ca eveniment singular poate avea un impact diferit prin comparație cu abuzul repetat”, comentează cercetătorii. Este clar că mai mult multe aspecte delicate de clarificat, dar prin raportare la riscurile asociate creșterii cazurilor de scleroză multiplă la nivel global, studiul scoate la iveală necesitatea unor cercetări ulterioare privind legătura dintre abuz și afecțiune.

Vă mai recomandăm și:

Biopsia cutanată poate ajuta la identificarea pacienților cu Parkinson

Legătura dintre moțăiala din timpul zilei și Alzheimer. Iată ce arată un nou studiu

Care este cel mai bun aliment împotriva bolii Alzheimer?

Peste 11.000 de copii au fost victimele unor abuzuri în 2021



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.