Tot mai puțini elevi înscriși la Bacalaureat (DOCUMENTAR)

Încă o generație de liceeni intră în focul examenelor finale. A început BAC-ul 2022 și, ca de fiecare dată, probele de evaluare a competențelor lingvistice dau startul. Numărul elevilor care susțin examenul maturității este în scădere față de anii anteriori. Asta deși peste 150 000 de elevi erau înscriși în clasa a XII-a.

Peste 126.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris la examenul naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022. În 2021, pentru susţinerea probelor scrise la Bacalaureat s-au înscris 133.000 de candidaţi.

Așadar, cu 7.000 mai mulți decât anul acesta, iar în 2020, s-au înscris 155.000 de candidaţi în prima sesiune, cu aproximativ 30 000 mai mulți decât în anul curent.

Evaluarea competenţelor lingvistice pentru limba română, limba maternă şi limba modernă, precum şi a celor digitale se face de către doi profesori examinatori pentru fiecare candidat.

Calendarul probelor de evaluare a competenţelor la Bacalaureat 2022:

  • 6 – 8 iunie: Proba A – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română;
  • 8 – 9 iunie: Proba B – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă;
  • 8 – 10 iunie: Proba D – evaluarea competenţelor digitale;
  • 14 – 16 iunie: Proba C – evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

Rezultatele obţinute de fiecare candidat la probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în limba maternă şi într-o limbă de circulaţie internaţională nu se dau în note sau prin calificative admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător, în funcţie de grilele naţionale sau europene.

De asemenea, rezultatele evaluării la proba competenţelor digitale se exprimă tot prin stabilirea nivelului de competenţă, în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu şi în conformitate cu prevederile metodologiei de examen.

Probele scrise din sesiunea iunie-iulie 2022 încep luni, 20 iunie, cu examenul la Limba şi literatura română. Proba obligatorie a profilului este programată marți, 21 iunie, fiind urmată miercuri, 22 iunie de proba la alegere a profilului şi specializării. Proba la Limba și literatura maternă se va desfășura joi, 23 iunie.

Citește continuarea pe Gândul!



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.