Test de cultură generală. Cine a denumit planetele?

Cine a denumit planetele? Pentru denumirea majorității celor 8 planete din Sistemul Solar trebui să îi mulțumim mitologiei romane.

Cine a denumit planetele? Romanii au acordat nume de zei și zeițe celor 5 planete care puteau fi văzute pe cerul nopții cu ochiul liber.

Jupiter, cea mai mare planetă a sistemului solar, a fost numită după regele zeilor romani, în timp ce culoarea roșiatică a planetei Marte i-a determinat pe romani să o numească după zeul lor al războiului. Mercur, care face o călătorie completă în jurul Soarelui în doar 88 de zile pământești, este numit după mesagerul zeilor care se mișcă rapid.

Saturn, a doua cea mai mare planetă a sistemului solar, are nevoie de 29 de ani pământești pentru a face o revoluție completă și este numit după zeul agriculturii. Romanii au numit cea mai strălucitoare planetă, Venus, după zeița lor a iubirii și frumuseții.

Cine a denumit planetele și de ce au fost făcute aceste alegeri?

Alte două planete, Uranus și Neptun, au fost descoperite după ce a fost inventat telescopul, la începutul anilor 1600.

Astronomul William Herschel, căruia i se atribuie descoperirea lui Uranus, în 1781, a vrut să-l numească „Georgium Sidus” (Steaua lui George) după conducătorul britanic de la acea vreme, regele George al III-lea. Alți astronomi au fost interesați să numească planeta Herschel.

Astronomul german Johann Bode a fost cel care a recomandat numele Uranus, o versiune latinizată a zeului grec al cerului, Ouranos; cu toate acestea, numele Uranus nu a câștigat acceptarea deplină până la mijlocul anilor 1800, scrie History.

Neptun, planeta cea mai îndepărtată față de Soare (face o revoluție solară o dată la 165 de ani), a fost văzută pentru prima dată cu telescopul în 1846, de către astronomul german Johann Gottfried Galle, folosind calculele matematice ale astronomului francez Urbain Le Verrier și ale astronomului britanic John Couch Adams.

S-a discutat despre denumirea planetei după Le Verrier, dar în cele din urmă Neptun, care are o culoare albastră vie, și-a primit numele de la zeul roman al mării.

Cum și-a primit Pluto numele?

Pluto, care a fost clasificată drept planetă în 1930, înainte de a fi deposedată de această onoare cerească în 2006, a primit numele zeului roman al lumii de dincolo; acest lucru s-a întâmplat la sugestia unei fetițe engleze în vârstă de 11 ani, pe nume Venetia Burney.

Cum și-a primit Pământul, planeta care găzduiește în prezent aproape 8 miliarde de oameni, numele?

Numele său englezesc „Earth” nu provine nici din mitologia romană și nici din cea greacă, ci mai degrabă din cuvinte englezești și germanice vechi care înseamnă „pământ”.

Vă recomandăm să citiți și:

Amprenta vieții, descoperită în cea mai „bătrână” apă din lume, veche de 2 miliarde de ani

Dinozaurii au pus stăpânire pe Pământ pe frig, arată un studiu extraordinar

Test de cultură generală. Câți ani sunt într-un mileniu?

Prin câte ere glaciare a trecut Pământul?



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.