Test de cultură generală. Ce rol și atribuții are președintele României?

Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naționale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. Cu toate acestea, puțini români știu ce înseamnă asta mai exact și ce rol are președintele.

Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate, potrivit articolului 80 din Constituţia României.

În ceea ce privește dreptul de a fi ales, Constituția României, prin articolul 37, arată că cei care doresc să ocupe această funcție trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale, vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României.

Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naționale

În ceea ce privește politica internă, preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.

În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Președintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului. Daca prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziția politică a Guvernului, Președintele României va putea revoca şi numi pe unii membri ai Guvernului numai pe baza aprobării Parlamentului acordată la propunerea primului-ministru.

Atribuțiile preşedintelui nu vizează doar cadrul intern, ci și politica externă, căci el încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil.

Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice. Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României.

Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei

De asemenea, preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Astfel, având atribuții și în zona de apărare a țării și securitate națională, el poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate.

În caz de agresiune armată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţa Parlamentului.

Preşedintele României îndeplineşte şi următoarele atribuţii: conferă decoraţii şi titluri de onoare, acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral, numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege, acordă graţierea individuală.

Vă recomandăm să mai citiți și:

„Sfântul Graal” al epavelor. Imagini cu galionul San José au fost dezvăluite de președintele columbian

Povestea președintelui Volodimir Zelenski, spusă prin benzi desenate

O jachetă a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a fost vândută cu 90.000 de lire sterline

âMoartea lui Boris Elţîn, primul preşedinte ales în mod democratic la Kremlin



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.