Teorie surprinzătoare: viaţa terestră ar putea să se afle deja pe alte planete


Doi cercetători de la Harvard au publicat un articol în care argumentează faptul că unele bacterii ar fi putut să părăsească Terra în gheaţa unor comete.

Ştiinţa este şi ar trebui să fie în continuare un spaţiu în care ideile ar trebuie să poată fi împărtăşite liber, chiar şi pentru acele idei care la prima vedere ar putea să ni se pară absurde; în aceste situaţii, ce ar trebui să primeze este argumentaţia şi potenţialele dovezi pe care cercetătorii le aduc în sprijinul respectivei idei. 

O astfel de idee care poate părea de-a dreptul nebunească a fost propusă de către doi astrofizicieni de la Universitatea Harvard: Amir Siraj şi Avi Loeb; ei teoretizând că viaţa ar fi putut să se răspândească în Univers cu ajutorul cometelor care s-au apropiat de atmosfera terestră populată de primele forme de viaţă unicelulare, notează .

Prima întrebare la care trebuie să răspundem este evidentă: „Aduc cercetătorii dovezi în acest sens?” Din nefericire, nu, articolul cosemnat de către cei doi aduce îndiscuţie posibilitatea ca în gheaţa unei comete care s-a apropiat de Terra în urmă cu multe milioane de ani să fi fost capturate diferite forme de viaţă unicelulare, care astfel ulterior să ajungă pe alte planete care ar putea să găzduiască viaţa. 

Argumentarea celor doi pleacă de la comportamentele observate ale diferitelor comete care traversează sistemul nostru solar, orbitele lor putând ca, datorită diferitelor influenţe gravitaţionale, să se apropie de atmosfera terestră. Cei doi astrofizicieni au inclus în teoria lor observaţiile legate de existenţa coloniilor de bacterii în atmosfera superioară. De asemenea, oamenii de ştiinţă explică faptul că corpul unei comete ar putea să ferească bacteriile de radiaţiile cosmice, ceea ce, coroborat cu capacitatea extremă de supravieţuire a unor specii unicelulare, ar putea să ofere o oarecare greutate acestei teorii.

E teorie atât de îndrăzneaţă are, în mod natural, parte şi de o serie de critici; unul dintre aceştia este astroficianul Stephen Kane, de la Universitatea California. El argumentează că deşi unele bacterii ar putea să reziste vitezei pe care o cometă o poate avea la intrarea în atmosferă, mecanismul prin care aceasta se poate „agăţa” de coprul acesteia este neclar. El mai adaugă faptul că forţele care acţionează în jurul cometei ar face imposibilă ajungerea unui microb în interiorul unui astfel de obiect cosmic. De asemenea, cercetătorul pune la îndoială chiar şi existenţa coloniilor de bacterii din atmosfera superioară, explicând faptul că experimentele care dovedeau existenţa acestora au avut loc în 1970 şi că este posbil ca condiţiile de mediu din urmă cu câteva milioane, poate chiar miliarde de ani să fi fost radical diferite şi să nu fi permis existenţa acestora.

Studiul a fost publicat pe serverul arXiv.

Citeşte şi:



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.