Telescopul Hubble a stabilit un record extraordinar. Aceasta este cea mai îndepărtată stea observată vreodată

Telescopul Spațial Hubble al NASA a stabilit un nou record extraordinar. Hubble a detectat lumina de la o stea care a existat în primul miliard de ani de la nașterea Universului în Big Bang.

Așadar, aceasta este cea mai îndepărtată stea individuală observată până acum de omenire.

Descoperirea este spectaculoasă. Recordul anterior a fost stabilit de Hubble în 2018, atunci când a detectat o stea ce a existat pe vremea când Universul avea o vechime de aproximativ 4 miliarde de ani, sau 30% din vârsta sa actuală.

Steaua detectată recentă este atât de departe încât lumina sa a avut nevoie de 12,9 miliarde de ani ca să ajungă pe Pământ, iar noi o putem observa așa cum era atunci când Universul atinsese în jur de 7% din vârsta sa curentă. Cele mai mici obiecte văzute anterior la o asemenea distanță au fost roiuri de stele aflate în interiorul galaxiilor timpurii, potrivit anunțului făcut de NASA.

Earendel, cea mai îndepărtată stea observată vreodată de omenire

„Aproape că nici nu am crezut la început. În mod normal, la astfel de distanțe, întregi galaxii pot părea ca niște pete, cu lumina de la milioane de stele îmbinată la un loc. Galaxia care găzduiește această stea a fost mărită și distorsionată de fenomenul cunoscut drept lentile gravitaționale, iar noi am numit-o Sunrise Arc”, a explicat astronomul Brian Welch de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore, SUA, autor principal al studiului care descrie descoperirea.

Studiul a fost publicat în jurnalul Nature. Descoperirea a fost posibilă cu ajutorul datelor colectate de programul RELICS (Reionization Lensing Cluster Survey) al Hubble, coordonat de Dan Coe de la Space Telescope Science Institute (STScI).

„Acum avem șansa să vedem cum a început totul”

După ce a studiat galaxia în detaliu, Welch a stabilit că unul dintre elemente este o stea extrem de mărită pe care a denumit-o Earendel, care înseamnă „steaua dimineții” în limba engleză veche. Descoperirea promițătoare deschide calea pentru o nouă eră în formarea stelară foarte timpurie.

„Earendel a existat cu atât de mult timp în urmă încât ar fi putut să nu aibă aceleași materiale precum stelele de astăzi. „Studierea stelei Earendel va fi o fereastră într-o eră a Universului pe care nu o cunoaștem, însă care a dus la tot ce știm acum. Este ca și cum am citit această carte foarte interesantă, însă am început cu al doilea capitol, iar acum avem șansa să vedem cum a început totul”, a precizat Welch.

Cercetătorii estimează că steaua Earendel are o masă de cel puțin 50 de ori mai mare decât cea a Soarelui nostru, fiind de milioane de ori mai luminoasă și astfel concurând cu cele mai masive stele cunoscute.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Telescopul James Webb a depășit așteptările cercetătorilor de la NASA. Iată prima fotografie „complet aliniată”

O imagine fantastică făcută de Telescopul Hubble arată interacțiunea dintre două galaxii

Noi imagini surprinse de Hubble dezvăluie un fenomen cosmic extrem de dramatic

O imagine uimitoare cu o galaxie din constelația Cuptorul, surprinsă de Telescopul Spațial Hubble



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.