Telescopul eROSITA, motiv de ceartă între Germania și Rusia. Anunțul făcut de șeful Roscosmos

Agenția spațială Roscosmos a anunțat că va reporni un telescop oprit de Germania în urma invaziei rusești în Ucraina. Însă, un expert a avertizat că astfel de manevre ar putea dăuna instrumentului.

Rusia va încerca să repornească unilateral un telescop-satelit german care a fost pus în repaus de Institutul Max Planck pentru Fizica Extraterestră (MPE) din Germania, în semn de protest față de războiul declanșat de Moscova în Ucraina, a transmis directorul agenției Roscosmos, Dmitri Rogozin.

Telescopul cu raze X, cunoscut drept eROSITA, funcționează în tandem cu un instrument rusesc, ART-XC, pentru a scana galaxii îndepărtate. Aceasta a fost o misiune de colaborare între Rusia și Germania, sistată însă de partea germană din cauza invaziei rusești în Ucraina.

„Roscosmos va lua decizii relevante în viitorul apropiat”

„Am emis instrucțiuni pentru începerea eforturilor de repornire a operațiunilor telescopului german în sistemul Spektr-RG astfel încât să lucreze împreună cu telescopul rusesc”, a spus Dmitri Rogozin, șeful Roscosmos, în cadrul unui interviu televizat.

„În ciuda cerinței Germaniei de a opri unul dintre cele două telescoape Spektr-RG, specialiștii ruși insistă asupra continuării cercetărilor. Roscosmos va lua decizii relevante în viitorul apropiat”, a mai spus Rogozin, citat de Deutsche Welle.

„Cei care au decis să oprească telescopul nu au dreptul moral de a opri cercetarea pentru omenire doar din cauza viziunilor lor pro-fasciste”, a adăugat șeful Roscosmos, loial lui Vladimir Putin și susținător declarat al acțiunilor militare ale Moscovei.

Încercările de repornire a telescopului ar putea fi în detrimentul instrumentului

Cu toate acestea, directorul științific al proiectului Spekr-RG a transmis că încercările de repornire a telescopului fără cooperarea Germaniei ar putea fi în detrimentul instrumentului.

Repornirea poate avea loc doar cu aprobarea Germaniei. În caz contrar, telescopul ar fi în pericol, a declarat astrofizicianul rus Rashid Sunyaev.

Telescopul eROSITA, aflat la bordul navei spațiale rusești Spektr-RG, a fost lansat de Roscosmos la data de 13 iulie 2019, de la cosmodromul Baikonur din Kazahstan. Instrumentul a început să colecteze date în octombrie 2019.

Misiunea Spektr-RG, din care face parte eROSITA, are ca scop, printre altele, detectarea de găuri negre. Până la oprirea telescopului eROSITA în data de 26 februarie, la două zile după invazia Rusiei în Ucraina, cercetătorii ruși și cei germani au reușit să evalueze împreună date trimise de cele două dispozitive.

La momentul opririi, eROSITA finalizase patru din cele opt studii programate, iar datele de la primele patru încă sunt analizate de oamenii de știință.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Telescopul Hubble a surprins două galaxii care se învârt una în jurul celeilalte

Telescopul spațial James Webb va studia două „Super-Pământuri” ciudate

Un satelit chinez, observat în timp ce apucă un alt satelit și îl aruncă de pe orbita Pământului

Imagini uimitoare de la satelitul GOES-18 cu Pământul. Cum arată planeta noastră de pe orbită?



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.