Tablouri de sute de mii de euro și recorduri de preț la cărți și icoane, în licitațiile din 2020

Tablouri de sute de mii de euro și recorduri de preț la cărți și icoane, în licitațiile de artă organizate în România în anul 2020. Sunt concluziile unui studiu realizat de specialiștii Casei de Licitații A10 by Artmark privind piața românească de artă.

Raportul Casei de Licitații A10 by Artmark vizează topul celor mai bine vândute opere de artă și obiecte de colecție, cum a performat piața românească de artă în anul pandemiei și cu cât au devenit românii mai empatici cultural în această perioadă față de anul 2019, dar și principalele evoluții ale anului 2020.

Astfel, în România, în 2020, cel mai bine s-au vândut prin licitație tablourile „Țărăncuță cu fuior pe cale” (Nicolae Grigorescu – 220.000 euro) „Vas cu garoafe” (Ștefan Luchian – 125.000 euro) și „Irina” (Nicolae Tonitza –120.000 euro). Potrivit reprezentanților casei de licitații, media aritmetică a celor mai importante 10 tranzacții este de 116.250 de euro.

Totuși, cele mai importante tranzacții cu operă românească realizate în lume au fost făcute la Londra și Hong Kong unde au fost vândute patru tablouri ale lui Adrian Ghenie cu sume cuprinse între două și cinci milioane de euro.

Masa de șah a lui Nicolae Ceaușescu

La licitațiile organizate în România, cel mai mare interes au atras litografiile „Micul Prinț” realizate de Antoine de Saint-Exupery, o masă de șah care a aparținut lui Nicolae Ceaușescu și tabloul lui Adrian Ghenie – „The Lidless Eye”.

În ceea ce privește curiozitățile, în anul 2020 au fost înregistrate cele mai multe licitații caritabile, au apărut mii de conturi online pe portalul casei de licitații și a avut loc cea mai lungă licitație de aproape șapte ore. De asemenea, au fost înregistrate recorduri de preț la categoriile cărți, icoane pe sticlă, poșete, săbii, covoare și fotografie.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.