SpaceX va asigura serviciile de logistică pentru staţia spaţială către Lună a NASA


NASA a anunţat că SpaceX va asigura serviciile de logistică pentru staţia spaţială lunară, Lunar Gateway. Aceasta va fi construită începând din 2022 şi va fi folosită ca punct de staţionare pentru astronauţii care vor călători pe Lună.

Compania SpaceX, cu sediul în California, a obţinut contractul pentru serviciile de logistică aferente construirii Lunar Gateway, o staţie spaţială care va fi amplasată pe o orbită eliptică a Lunii, la distanţă de minimum 2.993 de kilometri de aceasta.

Construcţia avanpostului va debuta în anii 2022, au anunţat reprezentanţii NASA.

Lunar Gateway va fi folosită ca punct de staţionare pentru astronauţii care vor călători pe Lună, dar şi pentru misiunile pe alte corpuri din Sistemul nostru Solar.

Staţia face parte din programul Artemis, care are ca scop revenirea astronauţilor americani pe Lună până în 2024.

SpaceX se va ocupa de aprovizionarea avanpostului spaţial şi, potrivit contractului încheiat cu NASA, care se va ridica la aproximativ 7 miliarde de dolari, va gestiona două misiuni, pentru care vor fi folosite racheta Falcon Heavy şi o versiune a capsulei Dragon, potrivit Mediafax.

Din 2012, SpaceX se ocupă şi de aprovizonarea Staţiei Spaţiale internaţionale. De asemenea, compania lui Elon Musk a dezvoltat o versiune a capsulei Dragon care va transporta astronauţi americani pe ISS.

În viitor, există posibilitatea ca NASA să apeleze şi la alte companii pentru aprovizionarea Lunar Gateway, potrivit space.com.



Postari asemanatoare :

468 ad

Cercetașul carcotaș spune:

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.