Șobolanii din orașe nu sunt atât de plini de boli precum se credea

Șobolanii din orașe au fost văzuți drept ființe murdare care răspândesc boli încă de pe vremea ciumei, dar noi cercetări arată că este mai puțin probabil ca rozătoarele și alte animale care locuiesc în orașe să provoace următoarea pandemie.

Cercetătorii de la Universitatea Georgetown, din Washington DC, au studiat date despre aproximativ 3.000 de mamifere, așteptându-se să descopere că cele care trăiesc în medii urbane găzduiesc mai multe virusuri care ar putea fi transmise la oameni, deoarece se află în contact atât de strâns, scrie Science Alert.

Ei au descoperit că animalele urbane poartă de 10 ori mai multe tipuri de boli, dar și că au fost publicate de peste 100 de ori mai multe studii despre ele.

Bolile transmise de șobolanii din orașe

Atunci când cercetătorii au corectat această prejudecată masivă (o tendință științifică de lungă durată de a studia animalele de lângă noi, mai degrabă decât pe cele care se ascund în pădurile tropicale), au fost surprinși să descopere că șobolanii din orașe nu erau mai predispuși decât alte animale să fie sursa unei noi boli umane.

Cu toate acestea, „încă nu este o idee bună să te apropii prea mult de fauna sălbatică urbană”, a spus Greg Albery, un ecologist care a condus studiul publicat în Nature Ecology & Evolution.

„Este puțin probabil ca aceste animale urbane să fie sursa următoarei ‘Boli X’, dar sunt încă deseori o sursă de importante boli bine-cunoscute”, a spus el, dând exemplul leptospirozei, o boală bacteriană răspândită frecvent de șobolani.

Porumbelul

Amenințarea dată de o altă țintă a disprețului comunității, porumbelul, a fost „aproape sigur” de asemenea exagerată din cauza prejudecății cercetării, a spus el.

Deoarece studiem animalele care trăiesc în orașe de atât de mult timp, „știm atât de multe despre paraziții lor, încât există relativ puține necunoscute acolo; fauna sălbatică din mediul rural este mult mai incertă și este mai probabil să ne ofere următoarea ‘mare amenințare’”, spune Albery.

Jonathan Richardson, profesor de ecologie urbană la Universitatea din Richmond, a spus că acesta este un studiu important, deoarece autorii „subliniază pe bună dreptate suprareprezentarea datelor provenite din cercetarea mamiferelor urbane”.

Dar el a considerat că încă este corect să descrii șobolanii drept „magneți de boli”, deoarece oamenii sunt în contact atât de regulat cu ei.

Richardson spune că a descoperit în cercetările sale faptul că șobolanii din orașe adăpostesc peste 200 de agenți patogeni și paraziți care s-ar putea transmite la oameni, în timp ce aproape 80% dintre șobolanii din unele orașe sunt purtători de leptospiroză.

Transmiterea la om

Albery și coautorul Colin Carlson au publicat o cercetare care arată că schimbările climatice ar putea crește riscul de noi epidemii.

Ei au descoperit că, pe măsură ce animalele precum liliecii fug în zone mai răcoroase, se vor amesteca cu alte specii pentru prima dată și vor crea noi oportunități pentru bolile care ar putea infecta ulterior oamenii.

Alberty spune că mamiferele urbane ar putea avea un rol în acest proces.

„Dacă un liliac întâlnește un șobolan și îi dă o boală nouă și apoi dacă acel șobolan are acces mai mare la zonele umane, acest lucru îi oferă bolii o cale importantă către oameni”, a spus el.

Șobolanii din orașe își unesc forțele cu încălzirea globală

Cercetările sale privind încălzirea globală au arătat, de asemenea, că oportunitățile ca virusurile să se transmită de la o specie la alta ar avea loc acum mai aproape de zonele populate, mai degrabă decât în păduri.

„Rețeaua gazdă-patogen este pe cale să se schimbe substanțial, așa că actualele cunoștințe despre paraziții urbani probabil vor deveni rapid depășite”, a spus Albery.

„Avem nevoie de o supraveghere îmbunătățită atât la animalele urbane, cât și la cele sălbatice, astfel încât să putem identifica momentul când un agent patogen sare de la o specie la alta; iar dacă gazda care îl primește este urbană sau în imediata apropiere a oamenilor, ar trebui să fim deosebit de îngrijorați”, a concluzionat Albery.

Vă recomandăm să citiți și:

Telefoanele mobile ar putea cauza Alzheimer, arată un studiu

Un nou tratament cu ultrasunete poate ajuta la regresia cancerului de ficat

Copiii ar trebui să fie testați pentru anxietate chiar dacă nu prezintă simptome

Cum modifică poluarea aerului țesutul pulmonar și favorizează apariția cancerului?



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.