Schimbările climatice s-ar putea stabiliza în următoarele decenii, arată un nou studiu

O veste bună vine din partea oamenilor de știință. Conform unui studiu neașteptat de optimist, se pare că schimbările climatice dramatice din ultimii ar s-ar putea stabiliza. Acest proces ar avea loc în următoarele decenii. Creșterea temperaturilor globale și impactul schimbărilor climatice reprezintă un motiv de îngrijorare pentru comunitatea științifică și nu numai, în prezent.

Însă, acest lucru s-ar putea îndeplini doar dacă omenirea va face cât mai rapid tranziția de la combustibilii fosili până la punctul în care emisiile de gaze cu efect de seră ating un punct net zero, relatează The Guardian.

Aceasta este o reală provocare, mai ales că mai multe țări mari sunt deja în urmă cu Acordul de la Paris din 2015, iar președintele american Donald Trump l-a abandonat cu totul.

Stabilizarea schimbările climatice, care au un efect devastator, nu este încă o cauză pierdută

Dar dacă se opresc emisiile, arată o nouă cercetare a Universității A&M din Texas, climatul ar putea să nu fie o cauză pierdută la urma urmei.

Cât de mult ar continua, de fapt, planeta să se încălzească după ce emisiile vor fi în cele din urmă limitate – un fenomen numit „încălzire angajată” – a fost o chestiune supusă unor dezbateri de lungă durată în rândul experților. În timp ce unii oameni de știință se așteptau ca încălzirea angajată să continue în același ritm accelerat, după ce a atins emisiile zero-zero, noile cercetări publicate în revista Nature Climate Change sugerează contrariul.

Soluția ideală pentru ca planeta să își revină

Dacă emisiile se opresc până în 2050, „temperaturile de la suprafață încetează însă mai crească, iar încălzirea se stabilizează în câteva decenii”, a declarat pentru The Guardian cercetătorul Michael Mann. El nu a lucrat la acest studiu, dar este specialist în domeniu. „Ceea ce înseamnă cu adevărat acest lucru este că acțiunile noastre au un impact direct și imediat asupra încălzirii suprafeței”, a mai adăugat el.

Din nou, toate acestea depind de oprirea efectivă a emisiilor de carbon, care este o problemă mult mai urgentă decât a afla ce se va întâmpla după aceea, spun oamenii de știință.

„Problema este încă foarte severă”, a declarat coautorul studiului și omul de știință de la Texas A&M University, Andrew Dessler, „trebuie să reducem emisiile cât mai repede posibil și vom face față încălzirii angajate după aceea”, a încheiat el.

Vă invităm să citiți și:

Păsările par să fie mai rezistente la stresul termic cauzat de criza climatică, decât au crezut cercetătorii

Schimbările climatice ar fi dus la dispariția unor specii umane

Anomalia” climatică întâlnită o dată la 100 de ani care ar fi făcut Primul Război Mondial și mai mortal

Soluţia controversată a unei profesoare pentru schimbările climatice: ”Oamenii să nu se mai reproducă, nu pierdem nicio viaţă”



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.