Salata modificată genetic poate contribui la regenerarea osoasă în spațiu. Ce spun specialiștii?

În condiții de gravitație zero, densitatea osoasă a astronauților se poate diminua cu un procent, respectiv două, în fiecare lună. În timpul misiunilor de scurtă durată pe Stația Spațială Internațională, acest lucru nu este ceva atât de grav.

Cu toate acestea, în timpul misiunilor de lungă durată pe Lună, Marte sau mai departe, călătorii spațiali trebuie să găsească o modalitate de a-și susține scheletul – iar acest lucru poate fi atât de simplu, prin consumarea de salată.

O echipă de cercetători de la Universitatea din California, Davis, Statele Unite, au dezvoltat o salată modificată genetic care poate produce un hormon responsabil pentru creșterea osoasă. Salata poate fi crescută ușor în spațiu și poate contribui la întărirea oaselor astronauților, indică Smithsonian Magazine.

Poate ajuta chiar la reducerea riscului de osteoporoză pe Pământ, în zone cu resurse limitate. Descoperirile prezentate în studiul efectuat au fost prezentate în cadrul Societății Chimice Americane – ACS, din 2022.

Densitatea osoasă are de suferit în spațiu

„În prezent, astronauții de pe Stația Spațială Internațională execută anumite exerciții pentru a-și menține densitatea osoasă”, spune Kevin Yates, un absolvent și inginer chimist la Universitatea din California, Davis. „Dar de obicei nu stau pe Stație mai mult de șase luni”. Refacerea densității osoase necesită în prezent injecții și medicamente care conțin un fragment peptidic al hormonului paratiroidian uman – PTH, folosit pentru stimularea formării oaselor, precizează Ellen Phiddian, pentru publicația Cosmos.

Din cauză că medicamentul trebuie să fie administrat zilnic, această metodă nu este una potrivită pentru misiunile pe termen lung. Astfel, cercetătorii au decis să producă o variantă modificată genetic de salată verde care să conțină medicamentația necesară și care să crească în spațiu.

Aceștia au ales să se concentreze pe salata verde pentru că aceasta a fost crescută de multe ori la bordul SSI. Ca beneficiu suplimentar, verdețurile cu frunze pot oferi pentru astronauți o modalitate de a mânca legumele proaspete în locul celor liofilizate sau din conservă.

Salata verde poate fi crescută la bordul Stației Spațiale Internaționale

„Astronauții pot căra semințe transgenice, care sunt foarte mici – poți pune câteva mii de semințe într-o fiolă nu mai mare de dimensiunile unui deget – și pe care le poți crește ca pe salata verde normală”, spune Somen Nandi, un colaborator în această cercetare și inginer chimist la Universitate. „Pot folosi plantele pentru a sintetiza medicamente, precum cele care stimulează hormonul paratiroidian”.

Cercetătorii plănuiesc să îmbunătățească conținutul hormonal, să găsească o variantă mai simplă de administrare și să testeze condițiile de cultivare și creștere pe Stația Spațială. Salata va trebui să treacă prin niște teste pe animale și oameni pentru a se asigura că aceasta este sigură pentru consum și că stimulează eficient hormonul de creștere osoasă.

Cu toate acestea, studiul arată cum medicamentele pot fi crescute în spațiu, ceea ce poate duce la reducerea costurilor și scăderea riscului de expunere la radiații. Misiunile pe Marte care durează undeva la trei ani se pot dovedi dificil de reaprovizionat.

„Aș fi foarte surprins dacă, până în momentul în care trimitem astronauți pe Marte, plantele nu vor fi folosite pentru a produce medicamente și alți compuși benefici”, a mai spus Yates într-o declarație.

Vă mai recomandăm și: 

Alimentele interzise pe Stația Spațială Internațională. Ce au și nu au voie să mănânce astronauții?

Stația Spațială Internațională se dezintegrează? Rusia a făcut publică o filmare cel puțin ciudată

Lumina solară ar putea transforma deșeurile astronauților în combustibil pe Marte

În urmă cu cinci decenii înceta din viaţă, în circumstanţe suspecte, primul om care a ajuns în spaţiu



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.