Record absolut în București la Noaptea Muzeelor

Noaptea Muzeelor a înregistrat un record absolut în București. A fost pentru prima oară când mai mult de 80% dintre punctele de interes erau pline de oameni care așteptau să intre.

Cea de-a 18-a ediție a Nopții Muzeelor a animat nu mai puțin de 260 de spații și medii muzeale și culturale din toată țara.

Ediția a fost prezentă în 260 de muzee și spații culturale prietene, din peste 90 de localități (orașe, comune, sate), care au acoperit geografic 39 de județe. În București, Noaptea Muzeelor a înregistrat un record absolut de 64 de obiective culturale, fiind pentru prima oară în istoria organizării evenimentului când mai mult de 80% dintre punctele de interes din circuitul orașului erau pline de oameni care așteptau să intre pentru a se bucura de programul oferit.

În acest moment, după centralizarea datelor furnizate de reprezentanții a 123 din cele 260 de obiective branșate la circuitul național, cifra de prezență a fost de 325.133 de vizitatori la nivelul întregii țări, dintre care 83.409 de vizitatori numai în București (acolo unde au fost colectate date de la 35 din cele 64 spații activate de Noaptea Muzeelor), anunță organizatorii.

80% dintre punctele de interes, pline de oameni care așteptau să intre

Cifre remarcabile de vizitare au fost consemnate la Arcul de Triumf (11.000 de vizitatori), la Muzeul Național de Geologie (17.195 de vizitatori), la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” (7.851 de vizitatori) și la Muzeul Național al Țăranului Român (peste 6.000 de vizitatori). Muzeele Municipiului București au fost vizitate, cumulat, de 9.323 de vizitatori, iar cele ale Muzeului Național al Literaturii Române de 6.700 de vizitatori. La Muzeul Pandemiei, proiect al Rețelei Naționale a Muzeelor din România, s-au înregistrat 1.144 de vizitatori.

În orașul Iași s-a înregistrat a doua cea mai mare prezență din partea publicului, cu 34.647 de vizitatori înregistrați pentru toate muzeele din administrarea Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, 13.082 de vizitatori pentru cele ale Muzeului Literaturii Române din Iași și 18.847 de vizitatori pentru cele ale Muzeului Municipal „Regina Maria” din Iași.

În Cluj-Napoca, o prezență impresionantă de vizitatori s-a înregistrat la Muzeul de Artă (16.800), la fel și la sediul central al Muzeului Etnografic al Transilvaniei (5.447).

Un record și o prezență supriză în topul vizitării s-a înregistrat în Neamț, acolo unde cele 14 muzee ale Complexului Muzeal de aici au raportat o cifră de vizitare de 35.000 de persoane.

Biletele emise în regim de gratuitate, epuizate în 2 – 3 ore

La Suceava, cele 5 obiective ale Muzeului Bucovinei s-au bucurat de prezența a 13.909 vizitatori.

În județul Dâmbovița, muzeele administrate de Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” au fost vizitate de 10.738 de vizitatori.

Muzeul ASTRA din Sibiu, singurul muzeu participant din acest oraș, a raportat o rată de vizitare de 11.311 de persoane, fiind constant unul dintre cele mai vizitate obiective muzeale din țară cu ocazia Nopții Muzeelor și nu numai, scrie Mediafax.

Multe muzee din orașe din țară au avut cifre fără precedent în istoria participării lor, cum au fost în Călărași, Vaslui, Deva, Buzău, Constanța, Galați sau Brașov. În Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii a confirmat așteptările cu aproximativ 10.000 de vizitatori.

De asemenea, a fost pentru prima oară când biletele emise în regim de gratuitate au fost epuizate în 2 – 3 ore în multe situații din țară, iar acest lucru a îngreunat sistemul de numărare și de înregistrare a vizitatorilor, motiv pentru care suntem convinși că ratele de vizitare au fost mai mari decât cele raportate de multe muzee.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.