Premieră în lumea medicală: această procedură controversată ar putea salva vieți, pe viitor

Într-un efort disperat de a salva viața unui bărbat de 57 de ani, medicii de la Școala de Medicină de la Universitatea din Maryland au realizat o premieră medicală.

De față cu presa, chirurgii au transplantat cu succes o inimă de porc unui pacient uman, ca parte a unei proceduri experimentale. Făcând acest lucru, ei au demonstrat că un organ animal modificat genetic ar putea supraviețui și funcționa în corpul uman, fără a fi respins imediat de gazdă.

Ce s-a întâmplat cu pacientul care a primit inima de porc

Vestea bună este că, la trei zile de la controversata procedură medicală, David Bennett, persoana care a suferit intervenția chirurgicală, este în viață și „se descurcă bine”, potrivit declarațiilor reprezentanților spitalului.

Administrația pentru Alimente și Medicamente a autorizat procedura din motive ce țin de compasiune pentru pacientul aflat la „cotitură”. Bennett nu era eligibil pentru un transplant de inimă tradițional, astfel că, pentru el, au trebuit să fie găsite alte metode. Alternativa ar fi însemnat moartea, așadar pacientul nu a avut nimic de pierdut.

„S-a pus problema fie să mor, fie să fac acest transplant. Vreau să trăiesc. Știu că am riscat mult, dar cred că asta a fost ultima mea șansă”, au spus pacientul, de pe patul de spital, într-o declarație acordată presei, înainte ca medicii să-l opereze.

Nu este prima dată când oamenii de știință din lumea medicală încearcă să salveze oameni prin intermediul acestor metode necovenționale. Una dintre cele mai notabile încercări a avut loc în 1984, când medicii i-au transplantat lui Stephanie Fae Beauclair, o inimă de babuin. Aceasta a supraviețuit încă 21 de zile, după operație, corpul acesteia respingând, în cele din urmă, noua inimă.

Rămâne de văzut dacă pacientul, proaspăt proprietar al unei inimi de porc, va reuși să trăiască mai mult decât Stephanie și dacă, în cazul în care operația se va dovedi un succes, va putea să aibă parte de o viață normală. În mod evident, procedura reprezintă o premieră și poate trasa pașii viitori ai medicinei moderne.



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.