Pinguinul Chaka, primul din specia sa care a primit o scanare RMN. Ce probleme avea?

Pinguinul Chaka își trăia viața liniștit la Weymouth Sea Life Adventure Park, în Noua Zeelandă, atunci când îngrijitorii săi au observat că are o problemă la una dintre înotătoare.

Pentru a afla ce se întâmplă, echipa l-a dus la Cave Veterinary Specialists pentru o scanare RMN (rezonanță magnetică nucleară), reprezentând o premieră mondială pentru această specie.

Pinguinii din specia lui Chaka, Eudyptula minor, sunt cunoscuți și sub numele de pinguini-zână sau pinguini mici și albaștri și sunt originari din Noua Zeelandă și sudul Australiei.

De asemenea, aceștia sunt cea mai mică specie de pinguini din lume, măsurând aproximativ 25-35 de centimetri înălțime și cântărind puțin peste un kilogram.

Pinguinii mici și albaștri sunt originari din Noua Zeelandă și sudul Australiei

Pe de altă parte, la capătul celălalt, cel mai mare pinguin din lume din toate timpurile este o specie dispărută, cunoscută prin intermediul fosilelor, numită Kuminanu fordycei, care a trăit în urmă cu mai bine de 57 de milioane de ani.

[embedded content]

Sursa: YouTube

Așadar, micii pinguini albaștri ținuți la Acvariul Național din Noua Zeelandă sunt examinați în mod regulat pentru a le fi urmărită starea de sănătate, dar și comportamentul lor.

Chaka a fost scanat cu succes de către echipa veterinară și, din fericire, rezultatele scanării RMN s-au dovedit bune.

„Chaka a devenit un pionier al pinguinilor”

„Chaka a devenit un pionier al pinguinilor. Deși propriul său mers poate fi încă puțin cam șovăitor, a făcut mari progrese pentru lumea științei veterinare și pentru lumea pinguinilor”, a declarat Kico Iroala, curator la SEA LIFE Weymouth, într-o declarație pe pagina lor de Facebook.

Echipa intenționează să împărtășească rezultatele scanării RMN cu alți specialiști și grădini zoologice pentru a oferi cunoștințe și informații în beneficiul speciei.

De cealaltă parte, în San Diego, un pinguin african în vârstă de patru ani a primit vara trecută pantofi ortopedici noi, după ce o afecțiune degenerativă a piciorului i-a cauzat probleme de mers, scrie IFL Science.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Șase pinguini din Singapore au fost operați de cataractă

O nouă colonie de pinguini imperiali a fost depistată din spațiu

Penele de pinguin ar putea fi secretul pentru tehnologia anti-îngheț

Test de cultură generală. Cu ce este acoperit corpul pinguinilor?



Postari asemanatoare :

468 ad

Comments are closed.